17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportEnergia a învins liderul

Energia a învins liderul

Energia Pandurii Târgu Jiu a învins surprinzător pe HC Odorhei, liderul la zi al Ligii Naţionale de handbal masculin, scor 35-31, şi a trecut şi de Dinamo Braşov, scor 36-32, la Cupa Harghitei, încheind turneul amical de la Odorheiu Secuiesc pe locul trei. Gorjenii au suferit o singură înfrângere, cu Bucovina Suceava, scor 36-29. Moldovenii au câştigat trofeul, graţie unui golaveraj superior (+17) faţă de Odorhei (+12) şi Energia (+1). Extrema stângă a Energiei, Gabriel Florea, a obţinut titlul de golgheter al competiţiei amicale, cu 31 de goluri, cel mai bun portar a fost declarat Bogdan Pralea (Bucovina Suceava), iar cel mai bun jucător – Andrei Mihalcea (HC Odorhei). „A fost un turneu reuşit, relaţiile de joc au început să se lege. Se vede o schimbare de atitudine şi un alt fel de joc, bazat pe faza a doua, pe o alergare mai bună. Cei care au rămas vor să demonstreze că li s-a făcut puţină nedreptate în anumite momente ale campionatului şi să arate că sunt jucătorii care anul trecut au făcut performanţă. Am pus accent la aceste două turnee (Baia Mare şi Odorhei – n.r.) pe apărare, faza a doua şi contraatac şi până acum ne-a reuşit“, a declarat antrenorul Liviu Andrieş.
Ciprian Şandru a revenit la echipă, deşi pronosticul medicilor era destul de sumbru la un moment dat, şi a avut o evoluţie apreciată cu HC Odorhei cu toate că nu este la un nivel de pregătire corespunzător. „Şandru este o surpriză şi pentru mine, l-am luat la turneu doar să intre în atmosfera lotului, dar a vrut să joace, a spus că se simte bine şi a făcut un meci foarte, foarte bun cu Odorhei. Vine după două luni de inactivitate şi are patru kilograme în plus“, a spus Andrieş.
Bogdan Criciotoiu şi Mădălin Truică sunt în continuare indisponibili, ambii acuzând probleme medicale. „Criciotoiu este absent motivat, a plecat la Bucureşti să-şi facă un control medical suplimentar pentru a avea şi altă părere de la un medic specialist“, a afirmat Andrieş.  
Energia Pandurii Târgu Jiu va mai susţine două ultime jocuri de verificare la sfârşitul acestei săptămâni, vineri (ora 17.30) şi sâmbătă (ora 11.00), în Sala Sporturilor din Târgu Jiu, ambele în compania divizionarei A Potaisa Turda.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII