8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFrăţică: Putem face o nouă echipă de Liga I

Frăţică: Putem face o nouă echipă de Liga I

Suspendat de Adrian Mititelu din funcţia de manager general al Universităţii, Victor Piţurcă a anunţat că nu se va despărţi de Craiova şi e gata să preia alături de alţi investitori echipa de ligă secundă Gaz Metan CFR Craiova. „Acest proiect se poate realiza, fiindcă toate organele de conducere din Craiova sunt alături de mine. Şi cel mai important lucru e că şi suporterii îşi doresc o astfel de echipă. Pornim din Liga a II-a. Credeţi că nu am putea să o luăm pe Gaz Metan CFR Craiova? Nu m-ar mira ca Universitatea să ajungă în Liga a II-a în curând“, a spus Piţurcă la GSP TV. Noua echipă s-ar numi Ştiinţa Craiova, iar pe lângă Victor Piţurcă ar mai fi implicaţi Rodion Cămătaru, Sorin Cîrţu, Gigi Neţoiu. Preşedintele grupării de la „Depou“, Gheorghe Frăţică, a anunţat ieri că este dispus pentru o colaborare pe această temă şi a dezvăluit că a fost contactat deja de apropiaţi ai lui Victor Piţurcă: „Sunt de acord cu orice idee care este spre binele oraşului şi al celor care iubesc fotbalul în Bănie. Am fost contactat de oameni din anturajul lui Victor Piţurcă, dar deocamdată nu este nimic stabilit. Oricum, este o ideea bună, iar lucrurile pot demara chiar din această iarnă. Să nu uităm că Gaz Metan CFR este la opt puncte de locul de promovare şi avem o şansă mare. Putem face o nouă echipă de Liga I“.  Acesta a vorbit şi despre viitorul Universităţii Craiova, considerând că totul merge spre rău de vreme ce clubul este aproape falimentat. „Mititelu este terminat. Universitatea Craiova va juca din vară în Liga a II-a pentru că nu poate face rost de cinci milioane de euro să-şi achite taxele, impozitele şi celelalte datorii pe care le mai are. Echipa este la două puncte de retrogradare şi în această iarnă nu numai că nu s-a întărit, dar a şi pierdut jucători importanţi, şi mai pierde. Într-o săptămână, două poate auzim că o să plece şi Valerică Găman, pentru că trebuie să-şi achite nişte datorii“, a mai spus Frăţică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

63 COMENTARII