13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCristina Neagu, la superlativ

Cristina Neagu, la superlativ

Federaţia Internaţională de Handbal i-a premiat, la Paris, pe cei mai buni tineri handbalişti ai lumii în 2009, fiind vorba despre Cristina Neagu, la feminin, respectiv Steffen Fath (Germania), dar şi pe cei mai buni antrenori, informează Mediafax. În cadrul reuniunii de la Paris-Bercy au fost premiaţi şi cei mai buni antrenori din 2009, francezul Claude Onesta, la masculin, respectiv Evgheni Trefilov, la feminin. Premiile au fost înmânate de preşedintele IHF, Hassan Moustafa. Cristina Neagu, jucătoare la Oltchim Râmnicu Vâlcea, dar şi componentă a naţionalei României, mai concurează şi pentru titlul de cea mai bună handbalistă a anului 2010 într-o companie selectă. Alte patru nume importante ale handbalului feminin mondial, toate din Europa, au fost nominalizate la importanta distincţie: Grit Jurack (Viborg HK), Katrine Lunde Haraldsen (Gyor ETO), Ludmila Postnova (Zvezda Zvenigorod) şi Bojana Popovici (Buducnost Podgorica). La masculin, pentru titlul de cel mai bun handbalist al anului 2010 concurează francezii Thierry Omeyer şi Nikola Karabatici, spaniolul Arpad Sterbik, cehul Filip Jicha şi croatul Igor Vori.
Cele două titluri vor fi acordate în urma sondajului deschis pe site-ul IHF, dar şi a voturilor specialiştilor din cadrul forului internaţional de profil şi ale mai multor antrenori de calibru, printre care Lino Cervar, Heiner Brand, Ulrik Wilbek, Evgheni Trefilow şi Marit Breivik. Câştigătorii vor fi anunţaţi în timpul Campionatului Mondial masculin, din Suedia, care va începe pe 13 ianuarie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS