5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBărbulescu şi Doagă au scăpat de ger

Bărbulescu şi Doagă au scăpat de ger

Atleţii componenţi ai loturilor olimpice şi naţionale au demarat pregătirea. În 2011, an preolimpic, alergătorii români vor participa la următoarele competiţii majore: Campionatul European indoor (seniori), Campionatul European pe echipe (seniori), Liga I (obiectul prioritar este promovarea în Superligă), Campionatul European de juniori 1 şi de tineret, Campionatul Mondial de juniori 2 şi Campionatul Mondial pentru seniori în aer liber.
Ioana Doagă, sportivă legitimată la CS Universitatea Craiova, a plecat deja la Algavre (Portugalia), acolo unde se va antrena până în 3 februarie. În afară de eleva lui Dan Betini, au mai plecat spre călduroasa localitate portugheză alte două componente ale lotului naţional, Roxana Bircă (antrenor Augustin Barbu) şi Bianca Razor (antrenor Ana Ilie), dar şi asistentul medical Constantin Dănicel.
Atleta craioveană Liliana Bărbulescu şi Cătălin Câmpeanu se vor antrena într-o ţară cu o climă mai blândă, Cipru. Ieri, a decolat spre Madrid Cristian Vorovenci, urmând să se pregătească împreună cu lotul naţional de semifond al Spaniei. Marian Oprea şi Carmen Toma se afla deja în Grecia, în timp ce Angela Moroşanu este în SUA. Ceilalţi atleţi din grupa de sprint, garduri şi sărituri se pregătesc la Bucureşti şi Bacău (oraşe care beneficiază de săli). Nicoleta Grasu rămâne în Capitală, în vreme ce restul grupei de aruncări va fi la Slănic Prahova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS