10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDin nou la treabă

Din nou la treabă

Echipele Sport Club Municipal Craiova şi-au început ieri antrenamentele pe plan local. Din cauza lipsei banilor şi a timpului scurt până la reluarea campionatului, nu vor efectua cantonamente.

Toate cele cinci echipe de la Sport Club Municipal Craiova au avut programată reunirea ieri, în cea de-a treia zi a noului an.
Handbalistele vor avea chiar câte două antrenamente pe zi şi vor debuta primele în campionat, urmând să joace duminică, 9 ianuarie, cu Oţelul Galaţi, în cadrul etapei a zecea din turul Ligii Naţionale. Campionatul a fost întrerupt încă din 14 noiembrie, pentru că naţionala României a participat la Campionatul European din Norvegia şi Danemarca, unde a cucerit medalia de bronz, dar handbalistele craiovene nu au beneficiat în această perioadă decât de o săptămână de pauză, apoi au susţinut un cantonament de pregătire în Macedonia şi un turneu amical la Drobeta Turnu Severin, alături de campioana Oltchim Râmnicu Vâlcea, Universitatea Jolidon Cluj şi CSM Cetate Deva.

Handbalistele au avut pauză doar de Crăciun şi Revelion

Elevele Victorinei Bora s-au antrenat în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“ la foc continuu, cu pauză doar de Crăciun şi Revelion, deoarece vor ca în etapele ce urmează să aibă o prestaţie mult mai bună decât în 2010, când au înregistrat două victorii şi şapte înfrângeri, care le-au dus pe penultimul loc în Ligă, la egalitate de puncte cu formaţia de pe antepenultimul loc, HCM Buzău.
Partida dintre SCM Craiova şi Oţelul Galaţi va avea loc în Sala Polivalentă din Drobeta Turnu Severin, acolo unde îşi dispută handbalistele din Bănie meciurile considerate pe teren propriu.
Sâmbăta viitoare, în 15 ianuarie, vor susţine primul meci oficial din 2011 şi cele două echipe de baschet de la SCM.
Fetele vor înfrunta, pe teren propriu, formaţia LMK Sepsi Sfântu Gheorghe, în cadrul primei etape din play-off. „Consider că începe puţin cam devreme play-off-ul şi nu avem timp suficient de pregătire. Vom încerca să facem câte două antrenamente pe zi până duminica aceasta, unul în sală şi altul afară, apoi am vrea să disputăm două sau trei amicale la Craiova în compania formaţiei bulgare BC Montana, care la rândul ei ne-a găzduit pentru câteva meciuri de pregătire. Totul depinde de când se va termina stagiul arbitrilor din România. La prima şedinţă de pregătire vor veni toate baschetbalistele din lot, mai puţin Lydia Whitehead, care şi-a încheiat înţelegerea cu noi. Ne aşteaptă o perioadă încărcată, cu câteva etape intermediare, şi vor fi foarte grele săptămânile în care vom juca miercurea şi sâmbăta sau miercurea şi vinerea. Dacă ai o bancă de rezervă cu multe jucătoare valoroase, poţi face faţă, dacă nu, e mai greu.
În luna februarie vom juca şi în Cupa României cu Alba Iulia, iar echipa care câştigă disputa se va califica în Final-Four. Sperăm să avem un parcurs bun şi în campionat, şi în Cupă“, a spus ieri antrenorul Liviu Manea.

Doi jucători noi
la baschet

Echipa masculină de baschet a început pregătirea într-o formulă nouă. Sârbul Nikola Stojakovic şi-a încheiat socotelile cu clubul craiovean, americanul Wooten, de asemenea, iar Ionel Dodoc este aşteptat la antrenamente, deşi îşi manifestase dorinţa de a se transfera la altă formaţie din ţară.
În lot vor apărea doi jucători noi, Chris Rodgers, de la Miercurea Ciuc, şi Tommie Liddell. Rodgers va sosi în probe, iar Liddell a evoluat peste Ocean în campionatul colegiilor, apoi în Uruguay.
Craiovenii vor juca în etapa următoare la Iaşi, cu formaţia locală Politehnica. Finalul anului 2010 i-a găsit pe elevii lui Adrian Budurean pe locul 13 în Divizia A.
Cel mai târziu or să joace cele două prim-divizionare de volei de la SCM-U, în 22 ianuarie. Fetele, pregătite de Dan Gârleanu, vor juca în deplasare, cu Universitatea Cluj, iar echipa masculină, antrenată de Dan Pascu, va avea parte de un adversar dificil, Unirea Dej.
Echipa masculină de handbal CS Universitatea Craiova îşi reia astăzi antrenamentele. Elevii lui Costin Dumitrescu şi Cătălin Popescu vor juca prima partidă oficială din acest an în Divizia A tocmai pe 12 februarie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS