16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportTamaş şi-a luat liber de Revelion cu un fault

Tamaş şi-a luat liber de Revelion cu un fault

Fundaşul naţionalei României a comis un fault de „roşu“ în finalul partidei cu Blackburn şi nu va juca, astfel, pe 1 ianuarie, în etapa a 21-a a campionatului Angliei.

Campionatul Angliei a avut programate etape pe 26 şi pe 28 decembrie, urmând ca a treia rundă din perioada Sărbătorilor de iarnă să se dispute chiar pe 1 ianuarie. Singurul român din Premier League, Gabriel Tamaş, care nu a apucat să se bucure de Crăciun, jucând a doua zi pentru West Bromwich Albion, va putea să sărbătorească din plin Revelionul. Fundaşul naţionalei României a fost eliminat în partida pierdută pe teren propriu, scor 1-3, cu Blackburn Rovers, în etapa a 20-a. În minutul 88 al partidei, când oaspeţii aveau deja un avantaj de două goluri şi victoria oaspeţilor era sigură în proporţie de 99 la sută, Tamaş l-a faultat dur pe Mame Biram Diouf, în postură de ultim apărător, şi a văzut imediat „roşu“. Fostul dinamovist va fi suspendat cel puţin o etapă şi va fi liber de Revelion.
Golurile oaspeţilor au fost marcate de Kalinic (‘3, ‘53) şi Diouf (‘63), în timp ce pentru WBA a punctat Thomas (‘17). West Bromwich Albion, antrenată de italianul Roberto Di Matteo, ocupă locul 14 în clasament. În etapa viitoare, West Bromwich Albion va juca pe teren propriu cu Manchester United.

City a egalat-o pe United

Cel mai bogat club din lume, Manchester City, a egalat-o la puncte pe lidera din Premier League, Manchester United, după victoria categorică, scor 4-0, obţinută pe teren propriu în faţa lui Aston Villa. Italianul Mario Balotelli, cel care a declarat recent că mai presus decât el nu este decât Messi, a fost eroul „cetăţenilor“, marcând trei goluri, în minutele 8, 27 şi 55, primul şi ultimul fiind reuşite din penalti. Celălalt gol a fost semnat de Lescott. City a egalat-o la puncte pe concitadina Manchester United, cele două formaţii împărţindu-şi primul loc, cu precizarea că gruparea de pe „Old Trafford“ are două meciuri mai puţin disputate. Echipa pregătită de Sir Alex Ferguson a scăpat victoria printre degete pe terenul lui Birmingham City, remizând, scor 1-1. Bulgarul Dimitar Berbatov i-a dus pe „diavoli“ în avantaj în minutul 58, iar gazdele au egalat în minutul 90, graţie reuşitei lui Bowyer.
Tottenham Hotspur se menţine pe un loc de Champions League, al patrulea, după ce a învins-o pe teren propriu, cu 2-0, pe Newcastle United.
Ocupanta poziţiei a treia, Arsenal Londra, urma să joace aseară, după închiderea ediţiei, cu Wigan Athletic, în deplasare.
Alte rezultate înregistrate în etapa a 20-a din campionatul Angliei: Stoke City – Fulham 0-2, Sunderland – Blackpool 0-2, West Ham United – Everton 1-1.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS