10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCorina Căprioriu şi Dan Fâşie, victorioşi la Suwon

Corina Căprioriu şi Dan Fâşie, victorioşi la Suwon

Sportiva română Corina Căprioriu s-a impus la categoria 57 kg, iar Dan Fâşie – la categoria 66 kg, la Cupa Mondială de judo de la Suwon (Coreea de Sud), competiţie la care au participat 236 de sportivi, 133 la masculin şi 103 la femininin, formează Agerpres.
În finala categoriei 57 kg, campioana europeană, Corina Căprioriu, a învins-o pe britanica Gemma Howell, după ce a trecut pe rând de Anita Angom Chanu (India), Helene Receveaux (Franţa), Zgu Guirong (China) şi Kim Jan-di (Coreea de Sud).
La aceeaşi categorie, Andreea Chiţu a fost învinsă în recalificări de adversara din semifinale a Corinei Căprioriu, Jan-Di Kim (Coreea de Sud), în timp ce Andreea Cătună nu a trecut de faza grupelor, la categoria 52 de kilograme. Un parcurs similar a avut şi Carmen Bogdan, la categoria 48 de kilograme.
La masculin, Dan Fâşie a câştigat Grupa B, după două dispute din care a ieşit învigător, cu I Kadek Rakyanda (Indonezia) şi coreeanul Bo-Bae Hwang, iar în semifinalele categoriei 66 de kilograme l-a eliminat pe chinezul Renwang Liu. În ultimul act, Dan Fâşie l-a învins pe alt coreean, Jun-Ho Cho, prin yuko.
Daniel Brată nu a reuşit să treacă de faza grupelor, la categoria 100 de kilograme, la fel ca Vlăduţ Simionescu, la plus 100 de kilograme.
În clasamentul pe medalii, primul loc a fost ocupat de Coreea de Sud, cu 7 de aur, 5 de argint şi 10 de bronz, urmată de China (2-0-2) şi România (2-0-0) etc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS