10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportEnergia se menţine în frunte

Energia se menţine în frunte

Energia Pandurii Târgu Jiu continuă să împartă prima treaptă a podiumului Ligii Naţionale cu HC Odorhei, ambele cu 16 puncte, după ce trupa lui Vasile Stângă s-a impus pe terenul echipei CSM Satu Mare, scor 34-30, într-un joc din etapa a 9-a. Gorjenii s-au distanţat la trei goluri încă din minutul 10, diferenţă de netrecut pentru sătmăreni. Antrenorul grupării gorjene, Vasile Stângă, s-a declarat mulţumit de felul în care apărarea Energiei şi-a făcut datoria, dar nici atacul nu a rămas dator.
„Cei de la Satu Mare ne-au opus o rezistenţă foarte mare, dar după părerea mea noi am făcut cel mai bun meci din acest campionat. Am jucat foarte bine în apărare şi am evoluat cel puţin la fel de bine în atac. Să dai 34 de goluri în deplasare este ceva. Mă declar mulţumit de evoluţia băieţilor, care au demonstrat că se pot mobiliza exemplar la un meci în deplasare“, a declarat Vasile Stângă. Pentru Energia au evoluat: Ciobanu, Dragomir – Florea (10 goluri), Iacob (8), Apolzan (5), Humberto (3), Novanc (2), Păiuş (2), Stojchevski (2), Kukrika (1), Vukas (1), Criciotoiu şi Enache.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS