14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportChivu l-a certat din nou pe antrenorul Benitez

Chivu l-a certat din nou pe antrenorul Benitez

Românul a intrat din nou în centrul atenţiei cu altă întâmplare bizară, petrecută în timpul meciului cu Tottenham, pe durata căruia i-a dat de mai multe ori indicaţii antrenorului Rafael Benitez.

Cristian Chivu, spre deosebire de alţi coechipieri ai săi de la echipa naţională a României, a fost considerat tot timpul un „băiat bun“, „un jucător care îndeplineşte sarcinile pe care i le trasează antrenorii fără să se opună“, pe lângă faptul că viaţa sa personală a fost „un exemplu pozitiv pentru toţi sportivii“.
Anul acesta, Chivu, după accidentarea gravă suferită la cap în luna februarie, şi-a schimbat mult comportamentul şi a fost în centrul atenţiei de mai multe ori cu episoade care l-au pus în situaţii în care a fost arătat cu degetul. După ce a făcut semne obscene la adresa suporterilor Romei şi după conflictul verbal avut cu antrenorul Benitez în timpul altui meci jucat tot în capitala Italiei, Chivu a recidivat. În timpul partidei din Grupa A a Ligii Campionilor, pierdută de Inter pe terenul lui Tottenham, marţi seară (1-3), românul l-a certat din nou pe tehnicianul Rafael Benitez pentru modul în care a aşezat compartimentul defensiv pe teren. „Riscăm dacă facem aşa!“, i-ar fi spus fundaşul antrenorului, conform cotidianului Gazzetta dello Sport, care a analizat imaginile transmise de televiziuni de la meci. „Nu, trebuie să stai mai încoace!“, i-a răspuns spaniolul. „Nu, nu este aşa!“, a replicat fundaşul.

Bun de gură, slab
la fotbal

Pe stadionul din Londra, unde Inter a pierdut fără drept de apel în faţa londonezilor, Chivu, deşi a fost jucătorul care a vociferat cel mai mult, dând chiar indicaţii propriului antrenor, a fost printre cei mai slabi. Iar notele acordate românului de presa italiană sunt dintre cele mai mici. „Alături de Maicon, Chivu a fost cel mai slab de pe teren. Şi nu este prima dată când se întâmplă acest lucru. Românul este de nerecunoscut, mereu lent şi niciodată nu atacă mingea. Se pare că nu mai face faţă postului de fundaş stânga“, a scris site-ul direttanews.it, care i-a acordat nota 4, lăsându-l „corijent“ la fotbal.
„Nu a fost o seară prea fericită pentru apărătorul român. A fost depăşit deseori de Lennon şi nu a fost deloc în stare să-şi ajute colegii din ofensivă“, a scris calcionews24.com, care i-a dat totuşi notă de trecere căpitanului naţionalei României (5).
După înfrângerea de la Londra, Inter a fost egalată la puncte de Tottenham, ambele având 7, în timp ce de cele două formaţii s-a apropiat în clasamentul grupei A Twente, care are 5 puncte după victoria de la Bremen (2-0). În următoarea etapă, Chivu se va duela pe teren propriu cu olandezii de la Twente, care au început să spere la calificare.
Iată ce s-a întâmplat marţi seară în grupele Ligii Campionilor: Grupa A: Tottenham Hotspur – Inter Milano 3-1, Werder Bremen – Twente Enschede 0-2. Grupa B: Hapoel Tel-Aviv – Schalke 04 0-0, Benfica Lisabona – Olympique Lyon 4-3. Grupa C: FC Valencia – Glasgow Rangers 3-0. Bursaspor – Manchester United 0-3. Grupa D: Rubin Kazan – Panathinaikos Atena 0-0, FC Copenhaga – FC Barcelona 1-1.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII