Doar 300 de bilete se vânduseră până ieri la prânz pentru derbiul Olteniei din Cupa României găzduit astăzi de „Municipalul“ gorjean. Dacă, în anii trecuţi, arena cu o capacitate de 9.200 de locuri era neîncăpătoare la un joc Pandurii – Universitatea Craiova, în acest sezon interesul a fost sub aşteptări, probabil şi din cauza preţurilor piperate practicate de clubul Pandurii. În campionat, în urmă cu o lună şi jumătate, circa 5.000 de spectatori au fost prezenţi la duelul oltean din Liga I încheiat cu victoria pandurilor, scor 3-1. „Sper ca ultimul meci de pe teren propriu din acest sezon să nu fie neplăcut pentru publicul spectator cu toate că, vă spun sincer, m-am întâlnit prin oraş cu foarte mulţi oameni, m-au cunoscut, m-au salutat şi au zis că or să vină la meci. Mi-au urat baftă în continuare, dar nu cu Craiova. Din câte ştiu, meciurile Pandurii – Craiova s-au jucat tot timpul cu tribuna plină şi sunt convins că oamenii sunt împărţiţi. Oamenii de vârsta a doua sau a treia cred că sunt nostalgici după Craiova Maxima. E adevărat că mulţi cu care m-am întâlnit nu erau tineri. Am văzut că merg prin Târgu Jiu fără nici un fel de complexe cu fulare cu Craiova la gât şi asta e dovadă de civilizaţie, pentru că în alte locuri nu s-ar fi întâmplat aşa. Cred că mulţi dintre ei ar fi avut ochii puţin mai bulbucaţi“, a comentat tehnicianul Petre Grigoraş.