10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportOltchim, perdantă

Oltchim, perdantă

Formaţia olteană Oltchim Râmnicu Vâlcea a debutat cu stângul în actuala ediţie a Ligii Campionilor la handbal feminin, fiind învinsă, în Danemarca, cu scorul de 27-23 (14-12), de Randers HK, în cadrul Grupei C. Pentru gazde au marcat Dalby (10 goluri), Worz (6), Fruelund (3), Augustesen (3), Melgaard (1), B. Kristensen (1), Eric (1), Okkels (1), Fisker (1), în timp ce gruparea noastră a replicat prin Gatzel (8), Ozel (4), Elisei (3), Stanca (3), Vizitiu (2), Manea (1), Neagu (1), Nechita (1).
Preşedintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, s-a declarat nemulţumit de evoluţia echipei sale, trăgându-l de „mânecă“ pe antrenorul Peter Kovacs. „Sunt dezamăgit, nu mă aşteptam ca echipa să joace mult sub posibilităţile sale. Nu mi-a plăcut nici jocul, nici cum a fost alcătuită şi condusă echipa de pe bancă, iar asta mă îngrijorează. Am fost sigur de victorie, pentru că Randers, deşi vine din handbalul danez, s-a calificat în grupe după un turneu preliminar. Oltchim nu a arătat ca o vicecampioană a Europei“, a spus conducătorul vâlcean pentru Mediafax. „Este adevărat că e prima etapă a grupei, e timp de corecturi, dar planează nişte semne de întrebare. Oltchim era favorită, dar nu a jucat ca o favorită. Vom analiza ce s-a întâmplat la revenirea echipei în ţară, vor fi nişte întrebări şi pentru antrenori. Aceste două puncte pierdute s-ar putea să ne coste, suntem obligaţi să câştigăm următoarele cinci meciuri. Evoluţia echipei cu Randers a afectat şi imaginea creată până acum. Nu vreau să dramatizez, dar ceva nu funcţionează şi trebuie să descoperim, pentru a nu avea parte de surprize“, a completat Gavrilescu.
Oltchim va juca următorul meci duminică, în Sala „Traian“ din Vâlcea, de la ora 18.00, adversară fiindu-i formaţia franceză Toulon Saint Cyr Var Handball.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS