12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDănănae se tratează la vraci

Dănănae se tratează la vraci

Diagnosticat cu întindere musculară, Ovidiu Dănănae a plecat ieri în Serbia pentru a fi tratat de femeia-vraci Marijana Kovacevic.

Universitatea pregăteşte meciul cu Pandurii, sperând că va obţine prima victorie în deplasare din acest sezon. În perioada de pauză datorată meciurilor echipelor naţionale, Victor Piţurcă încearcă să rezolve o parte din problemele echipei. Astfel, i-a adus pe Răzvan Stanca şi Dorel Stoica în Bănie, primul urmând să-i fie concurent lui Silviu Lung Jr. pentru postul de portar, iar cel de-al doilea are asigurat postul de titular în formaţia alb-albastră. În formula în care joacă Piţi, 4-1-4-1, Dorel Stoica va fi omul care va evolua la închidere, din schemă urmând să sară australianul Spase Dilevski.
Problemele au apărut însă în defensivă. Titular de drept, Dănănae s-a întors mai devreme de la lotul naţional din cauza unei întinderi musculare şi iniţial s-a spus că nu va juca împotriva gorjenilor. Oficialii olteni speră ca internaţionalul craiovean să fie recuperat până la ora meciului, apelând la o metodă experimentată şi în România. Dănănae a plecat ieri în Serbia pentru a fi tratat de femeia-vraci Marijana Kovacevic. Aceasta a fost în atenţia presei după ce a îngrijit mai mulţi fotbalişti de top, precum Fabio Aurelio, Glen Johnson, Lampard, Gerrard, Van Persie sau Yossi Benayoun, pe baza unui gel compus din placentă umană. „Dănănae va sta în Serbia două-trei zile, pentru câteva şedinţe terapeutice. Încercăm şi această variantă pentru a-l recupera“, a dezvăluit un oficial al Ştiinţei. Totuşi, ca o măsură de precauţie, în amicalul cu Triumf Bârca, Piţurcă l-a folosit pe Buleică în flancul drept al apărării tot meciul, fiind gata să apeleze la el în caz de nevoie. Pentru postul de fundaş dreapta mai există însă şi varianta Bărboianu, fotbalist care, de asemenea, poate evolua şi ca fundaş stânga, acolo unde, în acest moment, joacă improvizat Mădălin Ciucă. Alb-albaştrii speră să rezolve aceste probleme medicale până la ora jocului, care a fost programat de LPF luni, de la ora 20.00 (Digi Sport).
Alt jucător important care s-a confruntat cu probleme medicale în ultima vreme este Cosmin Gângioveanu. El a avut o entorsă la gleznă, iar la antrenamentul de aseară urma să intre în regim normal de pregătire. Dacă va rezista la efort intens, Gângioveanu ar putea fi o soluţie pentru flancul stâng la meciul cu Pandurii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII