14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportBordeanu: Vin pentru nea Piţi şi pentru Craiova

Bordeanu: Vin pentru nea Piţi şi pentru Craiova

Chemat de Piţurcă să ajute Universitatea, fostul jucător al Unirii Urziceni se bucură că va ajunge din nou în Bănie, dezvăluind că este pentru prima dată în cariera sa când îşi hotărăşte singur soarta.

– Valeriu, suporterii te aşteaptă la Universitatea.
– Am vorbit cu nea Piţi şi a rămas să-l sun atunci când am actele, să ne aşezăm la negocieri.
– Înţeleg că au mai fost ceva discuţii cu oficialii Ştiinţei…
– Da, a fost ceva simplu. M-a sunat domnul Piţurcă şi mi-a zis: vrei să vii la Universitatea? Iar eu nu am mai stat pe gânduri, am spus că vreau.
– Stoica şi Stanca au ajuns deja la Craiova. Pe tine ce te ţine în loc?
– Am vorbit la club, la Unirea, cu directorul nostru sportiv, care acum (ieri după-amiază – n.r.) este la antrenament cu glorioasa echipă a Urziceniului. Actele sunt redactate, diseară (aseară – n.r.) merg să le semnez, apoi, mâine-dimineaţă (azi – n.r.) trebuie să le depun la Liga Profesionistă de Fotbal pentru a deveni jucător liber de contract.
– Când ajungi în Bănie?
– Dimineaţă, după ce depun actele, mă urc în maşină şi vin la Craiova. Mai am şi alte oferte, dar e vorba de nea Piţi, de Ştiinţa, şi mai mult ca sigur voi da curs ofertei.
– Vei fi pentru a doua oară la Craiova…
– Aşa este şi sper să fie cu mai mult noroc de data asta.
– Cum crezi că o să te împaci cu fanii olteni?
– Eu cred că sunt apreciat la Craiova. Şi prima dată când am fost la Universitatea am simţit publicul aproape de mine, nu am fost ca alţii, alergat prin oraş.
– Ce simţi la despărţirea de Urziceni?
– Sunt bucuros, pentru că, deşi am 33 de ani, este pentru prima dată în cariera mea când îmi hotărăsc singur soarta.

Semnează pe un an
Valeriu Bordeanu este dorit de Universitatea pentru a acoperi banda stângă, acolo unde a jucat până acum Mădălin Ciucă, fundaş central de meserie. Piţurcă nu vrea să improvizeze şi a apelat la experimentatul Bordeanu, care va semna pe un an, cu drept de prelungire pe încă unul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

33 COMENTARII