Acasă Sport Suporterii cer demiterea lui Ionuţ Badea

Suporterii cer demiterea lui Ionuţ Badea

Pe site-ul petitieonline.ro a fost postată o solicitare adresată lui Marin Condescu, preşedintele CA al clubului Pandurii Târgu Jiu, pentru demiterea antrenorului Ionuţ Badea.

Petiţia formulată de Cornel Bârsan, un „susţinător activ al echipei Pandurii Târgu Jiu“, cum se autointitulează autorul, a avut ecou, alte trei persoane aderând la ideea demiterii antrenorului Ionuţ Badea. După câteva aprecieri laudative la adresa lui Condescu, semnatarul petiţiei îi adresează şi câteva întrebări şefului grupării gorjene. „Domnule Condescu, dumneavoastră vă place ce joacă o echipă formată din două loturi? Despre înlăturarea lui Chibulcutean sau Popete ce părere aveţi? Despre faptul că preferă să mintă pe toată lumea când spune că lotul celor ce au fost înainte la Pandurii nu este pregătit fizic ce spuneţi? Cu siguranţă că şi dumneavoastră ştiţi foarte bine atitudinea arogantă a lui Ionuţ Badea faţă de angajaţii clubului! Suntem într-o situaţie foarte gravă, jocul nu dă semne de îmbunătăţire, puncte nu avem, în schimb, antrenorul spune că pe el nu îl interesează locul ocupat! Parcă tot Domnia sa declara, în urmă cu două luni, când a venit la Pandurii că obiectivul lui e Europa League sezonul acesta (declaraţia se poate verifica!), însă în acest moment începem să ne punem problema dacă facem punctele necesare pentru a nu fi penalizaţi anul viitor… În încheiere, vreau să vă cer public demiterea lui Ionuţ Badea de la Pandurii Târgu Jiu!“, se arată în petiţia on line. Detaşat de problemele echipei de fotbal în ultimul timp, Marin Condescu a pasat responsabilitatea preşedintelui executiv Eugen Pârvulescu. „Nu mai am eu treabă cu fotbalul. Aveţi preşedinte executiv, vorbiţi cu el“.

„Nu se pune problema înlocuirii lui Ionuţ Badea“

Preşedintele executiv al echipei Pandurii, Eugen Pârvulescu, l-a confirmat şi cu această ocazie pe Ionuţ Badea în funcţia de antrenor. „Suporterii au fost deosebiţi, au fost alături de noi, dar nu se pune problema înlocuirii lui Ionuţ Badea la momentul actual. Dacă suporterii ne fac echipa, unde ajungem? Este responsabilitatea staff-ului tehnic. Cred că Ionuţ Badea introduce cei mai în formă jucători la momentul respectiv. Hai să mai avem un pic de răbdare pentru că noi în primele etape am întâlnit echipe foarte bune şi am fost viciaţi. Cu Unirea Urziceni, aveam încă două puncte, cu Dinamo am avut gol valabil, alte două puncte. Cu şapte puncte, eram la mijlocul clasamentului şi nu mai zicea nimeni nimic“, a declarat Pârvulescu. În ceea ce priveşte aroganţa invocată de semnatarul petiţiei, Pârvulescu a răspuns: „Ionuţ Badea nu este un tip arogant. Aparenţele înşală. Nu ştiu de unde până unde şi-a dat seama suporterul că Badea e arogant… Nu s-a pus problema asta niciodată“.
Recent, la unul dintre antrenamente, preparatorul fizic al lui Ionuţ Badea, Luigi Maioni, a intrat în conflict cu un suporter care-i cerea demisia lui Ionuţ Badea, reproşându-i tehnicianului că merge doar pe mâna foştilor jucători de la Internaţional Curtea de Argeş. Situaţia a fost comentată atunci şi de Ionuţ Badea. „Nu simt nici o presiune. A fost doar o remarcă puţin inteligentă din partea unui suporter. Noi toţi suntem ai pandurilor acum şi nici nu merită să se discute mai departe din punctul meu de vedere. Nu sunt nici presiuni din partea conducerii“. 

Exit mobile version