13.1 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportRomânia a debutat cu stângul în calificări

România a debutat cu stângul în calificări

Naţionala de baschet feminin a României a debutat cu înfrângere în grupa B a preliminariilor CE din 2011, sâmbătă, la Bucureşti, în faţa reprezentativei Letoniei, scor 47-76 (24-33). Debutul confruntării a fost echilibrat, cu ambele echipe la conducere, dar finalul sfertului a aparţinut României, care a avut în Flori Diaconu „arma secretă“, 17-13 la prima pauză. Tricolorele au păstrat diferenţa şi în sfertul secund, 24-20 (min. 16), dar letonele au ripostat, profitând de „bâlbâielile“ României în faza ofensivă, reuşind să iasă la pauza mare cu un avantaj de nouă puncte. În sfertul trei, Letonia şi-a demonstrat superioritatea, s-a distanţat la 20 de puncte, 53-33, pentru ca ultimele zece minute să fie o formalitate în obţinerea victoriei. Tricolorele au rezistat doar 20 de minute în cursa pentru primul succes al preliminariilor, eşecul de sâmbătă atârnând greu în economia grupei B, din care se califică la turneul final doar primele două clasate. Marcatoarele tricolore au fost Paşcalău (12 puncte), Mărginean (10), Diaconu (6), Ciocan (6), Pop (4), Mandache (4), Uiuiu (3), Pârău (2), în timp ce pentru Letonia s-au remarcat Basko (11) şi Karklina (10 puncte). Următoarele meciuri ale României din grupa B sunt programate astfel: cu Serbia (17 august, deplasare), cu Israel (20 august, Târgovişte), din nou cu Letonia (23 august, deplasare), cu Serbia (26 august, Târgovişte) şi cu Israel (29 august, deplasare). În primul meci din grupa B, disputat joi, Israelul a dispus de Serbia, pe teren propriu, cu scorul de 93-65. Naţionala feminină a participat ultima dată la un turneu final de Campionat European la ediţia din 2007.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS