Fotbalistele de la Real au făcut show



Echipa feminină de fotbal Real Craiova a ocupat locul trei la Cupa Robăneşti, fotbalistele pregătite de Sorin Pătraşcu înfruntând numai băieţi.

Ediţia a treia a turneului „Cupa Robăneşti“ la fotbal, găzduit ieri de localitatea doljeană aflată la 15 kilometri de Craiova, a fost deosebită, deoarece una dintre cele patru echipe participante a fost alcătuită din fete. Este vorba despre vicecampioanele de anul trecut din Divizia A de fotbal feminin, care evoluau sub denumirea de Sporting Craiova, dar care, începând cu noul sezon, vor juca la altă echipa, care se va numi CS Real Craiova. În semifinalele turneului, pe o căldură sufocantă, elevele lui Sorin Pătraşcu au fost învinse de formaţia gazdă Şarja Robăneşti, scor 2-0. Fotbaliştii din Robăneşti nu le-au menajat deloc de fete şi nu au vrut să le lase să înscrie golul de onoare, de teamă că apoi ar putea fi egalaţi. În cealaltă semifinală, Unirea Câmpeni a învins cu 3-0 pe Universitatea Lăcriţa. Fetele de la Real au depăşit în finala mică echipa din Lăcriţa, scor 1-0, prin reuşita Lidiei Moacă. În plus, Ana Maria Stanciu a ratat o lovitură de pedeapsă. Trofeul a rămas la formaţia-gazdă, care a învins, la penaltiuri, scor 3-2, formaţia din Câmpeni. Antrenorul Sorin Pătraşcu a avut la dispoziţie 12 jucătoare: Bertea, Dragomir, Pozmac, Stanciu, Tomescu, Dunavăţu, Ristache, Neacşu, S. Peşu, A. Peşu, Moacă şi Chircă. După meci, fotbalistele au încins o sârbă şi au făcut o plimbare cu căruţa, în aplauzele zecilor de spectatori.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 16 august 2010

Actualitate

» Bucureşti: Trei bebeluşi au murit în incediul de la Maternitatea Giuleşti
» Mai puţini morţi în accidente
» Românii consumă mai mult gaz
» Ziua Marinei e Ziua Bărbatului
» Vremea se răcoreşte uşor de mâine
» Berceanu îi ceartă pe pedeliştii critici
» Criza a tăiat din banii pentru reabilitare
» Litoral la preţ redus
» Guvernul vrea să suprataxeze terenurile agricole nelucrate
» Avioane Craiova rămâne la stat
» Sute de angajaţi au plecat de la Ford
» Miercuri se opreşte apa
» Zonă de agrement la Cârcea
» Experienţa de coşmar
» Olt: Minoră dispărută de la domiciliu
» Craiova: S-a deschis Şcoala de vară pentru elevii de performanţă
» Craiova: “Urme, umbre”, la Galeria Arta
» Dolj: Cadavrul unui bărbat, recuperat din Jiu
» Gorj: Au furat dispozitivele de semnalizare rutieră
» Tenis: Sorana Cârstea, în cădere liberă în ierarhia WTA
» CAS şi pentru cei care închiriază

Local

» A vrut să îşi ia viaţa
» Un BMW seria 7, făcut scrum
» Razie pe străzile din Slatina
» Sorin „Baterie“ a ajuns după gratii
» Furturi în cinci secunde
» Pictorul Nicoară, mereu îndrăgostit de patria sa
» Pe vârful ruşilor

Dolj

» În pelerinaj la Mănăstirea Tismana

Gorj

» Rela Ciulei, cel mai bun lăutar din Gorj

Sport

» Găzarii au învins minerii
» Pandurii, tot victime la Bistriţa
» Wobay nu vrea să joace
» Fotbalistele de la Real au făcut show
» România a debutat cu stângul în calificări
» Oltchim a câştigat Szabella Cup
» Barca, învinsă în turul Supercupei Spaniei
» FIFA vrea penaltiuri în faza grupelor
» Debut de coşmar pentru Tamaş

Bani & Afaceri

» Cereri de finanţare pentru investiţii în turism
» Atenţie! Fiscul verifică şi casele de marcat

Magazin

» Întreruperi energie electrică de mâine
» Fereşte-te de radar!
» Picătura de cunoaştere
» Bancul zilei
» Ia te uită
» Horoscop
» Sex-simboluri la 50 de ani

Opinii

» Băile Olăneşti – Oameni şi locuri
» Opoziţia autistă

Top