10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDaniel Todoran, ori în Dubai ori la SCM-U

Daniel Todoran, ori în Dubai ori la SCM-U

Echipa masculină de volei SCM-Universitatea Craiova şi-a reluat pregătirea sub comanda aceloraşi antrenori, Dan Pascu şi Claudiu Mitru. Dacă la nivelul băncii tehnice nu au avut loc schimbări, în ceea ce priveşte lotul, acesta a suferit modificări mari. Mai mulţi jucători s-au despărţit de gruparea alb-albastră, fiind înlocuiţi cu noi achiziţii. Şi-au încheiat socotelile cu clubul oltean voleibaliştii Adrian Terpea, Nicolae Munteanu, Ionuţ Teleleu, Raul Oprişor, Nicu Voineag şi liberoul Alexandru Călin, acesta din urmă proaspăt component al naţionalei României. În locul acestora au fost aduşi cinci jucători. Primul transfer a fost cel al craioveanului Laurenţiu Vânătoru, de la Ştiinţa Explorări Baia Mare, apoi au venit liberoul sârb Milos Gavrilovic (25 de ani), care a evoluat sezonul trecut la Torpi Târgu Mureş, şi moldoveanul Dmitri Vyazovski, care evoluează pe postul de secund. Celelalte două noutăţi sunt Andrei Sănduţă şi Cristian Pop, de la Torpi Târgu Mureş. Oficialii craioveni aşteaptă un răspuns de la Daniel Todoran, jucător care a cerut permisiunea de a da probe de joc la o echipă din Dubai.
„Todoran ne-a spus că, dacă nu va reuşi să se transfere în Dubai, va rămâne la Craiova. Dacă va pleca, va trebui să aducem un jucător în locul lui, pe postul de principal“, a explicat ieri Nicu Stoian, directorul SCM Craiova.
În afară de nou-veniţi, din lot vor mai face parte în sezonul viitor Andrei Stoian, Adrian Briscan, Alexandru Căpitanu, Filip Todor, Marian Bala şi Dragoş Triculescu (junior de la Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu“ din Craiova).
Până la debutul campionatului, pe 2 octombrie, jucătorii de la SCM-U vor efectua antrenamente în Bănie. În runda inaugurală din Divizia A1, craiovenii vor juca pe teren propriu, cu Unirea Dej.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU