12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGoian ratează debutul în preliminariile CE

Goian ratează debutul în preliminariile CE

Internaţionalul român Dorin Goian va rata debutul naţionalei tricolore în preliminariile pentru Campionatul European din 2012. Fundaşul lui Palermo a suferit o accidentare şi nu poate fi recuperat în timp util. „Goe“ s-a accidentat duminică, în cadrul unui meci amical pe care Palermo l-a disputat în cantonamentul din Austria.
Goian a părăsit Austria şi a făcut analize complexe într-o clinică specializată din Udine. Conform medicilor italieni, jucătorul român suferă de o „entorsă de gradul 2 la gleznă, cu întinderea ligamentului peroneo-astragalic şi a celui tibial posterior, la care se adaugă o entorsă de primul grad a genunchiului, cu întinderea ligamentului colateral medial“. Jucătorului român i-a fost imobilizat piciorul cu o atelă ortopedică şi a început să facă fizioterapie. El va sta pe tuşă cel puţin o lună şi nu va putea fi folosit în meciul amical cu Turcia (11 august) şi în cele două oficiale cu Belarus (3 septembrie) şi Albania (7 septembrie).
„Din păcate, am afectate ligamentele genunchiului drept şi o contuzie puternică la gleznă şi va trebui să lipsesc mai mult de o lună. Deocamdată, medicii
mi-au pus o proteză, pe care voi fi nevoit s-o port două săptămâni. Bine că nu e o accidentare mai gravă. Oricum, nu cred că mă voi recupera complet până la meciurile naţionalei cu Belarus şi cu Albania“, a spus internaţionalul român.
Nici căpitanul tricolorilor, Cristi Chivu, nu are drept de joc din cauza unei suspendări, astfel că Răzvan Lucescu va alinia, cel mai probabil, un cuplu de fundaşi centrali format din Gabi Tamaş şi Mirel Rădoi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS