22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024

Începe nebunia

Pe Geolgău nu l-a prins paltonul. El şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte executiv din proprie iniţiativă, sau cel puţin aşa se subînţelege. Respect decizia sa de a se retrage, dar nu prea am înţeles gestul domnului Geolgău, deşi cei care prezintă ştirile din interiorul clubului au scris că ar fi vorba de o demisie în semn de protest faţă de aşa-zisa nereceptivitate a Primăriei din Bănie faţă de intenţia clubului privat al familiei Mititelu de a se întoarce pe „Ion Oblemenco“ în condiţiile impuse de Adrian Mititelu. Reprezentanţii Consiliului Local Craiova au explicat însă clar că legile actuale şi bugetul de criză 2010 nu permit ca în acest moment să se poată realiza toate solicitările clubului privind stadionul „Ion Oblemenco“, adică nu a fost vorba de rea-credinţă din partea autorităţii locale. A, că şeful domnului Geolgău a răstălmăcit cum pofteşte problemele şi le prezintă trunchiat, asta-i altă discuţie. Mititelu, ca să aburească suporterii, se victimizează în orice apariţie televizată, iar emisiunea de luni seară de la un post local TV este un exemplu. Cred că ar fi fost mai bine să se fi înscris la facultatea de teatru, nu la cea de sport! Ştie perfect să conceapă scenarii, fiind totodată şi „regizorul“ acestora.
Revenind la subiect: de ce totuşi Geolgău a demisionat luni, cu câteva zile înainte de a începe campionatul, şi l-a lăsat pe „Chiose“ în faţa furtunii din primele patru etape? Răspunsul corect la această întrebare îl ştiu doar cei doi, Mititelu şi Geolgău, iar supoziţiile nu îşi au sensul. „Geolgy“ începuse bine mandatul. Cu câteva zile înainte de numirea lui în fruntea clubului alb-albastru se vorbea că noul antrenor al Universităţii Craiova ar putea fi ales între „Reghe“ şi Gane, dar a doua zi după instalarea lui Geolgău ca preşedinte s-au schimbat opţiunile şi acesta a încercat să-l convingă pe Ilie Balaci să preia funcţia de antrenor… Balaci a refuzat, iar ulterior a declarat că ar fi perceput telefonul lui Geolgău ca un un fel de luare la mişto dacă n-ar fi ştiut din partea cui venea. După refuzul lui Balaci, noul preşedinte al Craiovei s-a reorientat rapid tot spre Craiova Maxima şi l-a convins, prin telefon, pe prietenul lui, Aurel Ţicleanu, să lase Kuweitul şi să vină acasă, la laptele şi mierea de pe Unirii. „Chiose“, om de mare caracter şi cuvânt, a venit la Craiova, mai ales că-i avea alături pe Geolgău şi Silviu Lung, foşti coechipieri şi prieteni din vremea celebrei Craiova Maxima. Ţicleanu şi Geolgău au fost împreună în Austria, au văzut ce organizare „ireproşabilă“ i s-a asigurat Universităţii – pseudoamicale, o achiziţie ratată (atacantul african Henry), destule alte probleme.
Ce a găsit Ţicleanu la revenirea la Craiova din turneul de pregătire şi de meciuri din Austria? Cam aceleaşi probleme pe care le ştia de când a aterizat în Bănie venind din Kuweit: o echipă neplătită la zi şi exilată de finanţator la Turnu Severin, obligată astfel să joace la ora 18.00, în plină caniculă, derbiul cu CFR Cluj?! Cât despre stadiul pregătirilor, după amicalul cu Gaz Metan CFR Craiova, antrenorul principal al Universităţii a concluzionat: „Deocamdată, noi putem juca 60 de minute la un nivel bun şi foarte bun“.
Cam în aceste condiţii aşteaptă antrenorul Aurel Ţicleanu începutul nebun de campionat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

20 COMENTARII