10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPandurii strigă adunarea!

Pandurii strigă adunarea!

Pandurii Târgu Jiu se reuneşte astăzi în vederea reluării pregătirilor pentru sezonul 2010-2011, unul în care gruparea gorjeană îşi propune revenirea în primul eşalon.

 

Noul antrenor al pandurilor, Marius Baciu (foto), va face cunoştinţă cu elevii săi la ora 17.00, la stadionul „Municipal", o oră mai târziu fiind programat primul antrenament. La reunire sunt aşteptaţi toţi componenţii lotului cu care Pandurii a retrogradat: Mingote – Chibulcutean, Rusu, Popete, Ghindeanu, Cardoso, Grecu, Orac, Murgan, Hidişan, Vranjes, Dedu, Nalaţi, Kamara, Tilincă şi Arrieta, plus jucătorii împrumutaţi de gorjeni în sezonul trecut la alte formaţii. „Este posibil să avem pentru sezonul viitor cam aceiaşi jucători care sunt acum. Poate că după ce îmi voi implementa ideea mea de joc, jucătorii care sunt acum în lot ar putea să îndeplinească toate condiţiile cerute de mine. Şi atunci nu aş mai avea nevoie de alţii. Până plecăm în cantonament o să ştiu mai multe. Din discuţiile pe care le-am avut cu jucătorii, toţi ziceau că o să-şi dea viaţa pe teren, dar de lucrul ăsta o să mă conving singur", a spus Marius Baciu. Se vor mai alătura lotului unsprezece fotbalişti de la Pandurii II, marea surpriză a reunirii fiind prezenţa lui Alexandru Dobroiu, un jucător mediocru pe care conducătorii l-au impus tuturor tehnicienilor care s-au perindat la satelit, neutilizarea acestuia în primul unsprezece atrăgând demiterea antrenorilor. Şeful satelitului, sindicalistul Marin Golea, a făcut lista jucătorilor ce vor merge la echipa mare, trecându-l şi pe Dobroiu lângă Avramescu, Vlăduţi, Voinea, Diaconu, Rada, Pleaşcă, I. Constantin, Bugiu, Stanciu şi Tătaru. Tehnicianul Marius Baciu a spus însă că nu va accepta compromisuri şi va selecta doar jucătorii apţi să facă performanţă. În această vară, clubul Pandurii s-a despărţit de Stanca, Păcurar şi Martinovic, transferaţi la Steaua Bucureşti, Thiago Tremonti, împrumutat la o echipă din Brazilia, iar Lazic, Raskovic şi Stancu şi-au încheiat conturile cu gruparea din Târgu Jiu.

 

Pandurii rămâne în Liga I?

 

Ipoteză-şoc lansată de GSPTV: Internaţional Curtea de Argeş intenţionează să se retragă din Liga I, patronul Benone Lazăr nemaiavând resurse financiare să susţină clubul. Lazăr e speriat şi de o posibilă implicare a sa într-o anchetă a DNA Piteşti în privinţa trucării unor meciuri ale lui Internaţional de pe vremea când echipa activa în liga secundă. Conform aceleiaşi surse, Lazăr s-a întâlnit cu preşedintele CA al clubului Pandurii, Marin Condescu, pentru a-l informa despre intenţia sa de a retrage echipa, caz în care automat Pandurii Târgu Jiu ar lua locul celor de la Curtea de Argeş, fiind prima echipă sub linia retrogradării în sezonul trecut. Lazăr i-a cerut lui Condescu să transfere cât mai mulţi jucători de la Internaţional, pentru a nu-i lăsa pe drumuri, şi să nu emită pretenţii la cei 650.000 de euro pe care i-a încasat deja de la LPF, jumătate din drepturile TV pentru sezonul următor.

Condescu recunoaşte că s-a întâlnit cu Lazăr, însă doar pentru a negocia transferul unor jucători: „Am discutat cu Benone, însă nu despre posibilitatea retragerii lui Internaţional, ci despre un schimb de jucători. Dacă se retrag după ce au şi încasat tranşa din drepturile TV, înseamnă că e foame mare", a spus Condescu. Pandurii poartă discuţii pentru transferul a doi jucători de la Internaţional, atacantul Andrei Zăgrean şi mijlocaşul Ovidiu Vezan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS