Acasă Sport Niponii au îmblânzit „leii“

Niponii au îmblânzit „leii“

Japonia – Camerun 1-0

Stadion „Free State“, Bloemfontein

Spectatori: 25.000

A marcat: Honda ‘39,

Japonia: Kawashima – Nagatomo, Nakazawa, Tulio, Komano – Matsui (Okazaki ‘65), Honda, Abe, Hasebe (Inamoto ‘88), Endo – Okubo. Antrenor: Takeshi Okada.

Camerun: Soleymanou – Mbia, Nkoulou, Bassong, Assou Ekoto – Matip (Emana ‘50), Makoun, Eyong – Eto’o, Webo, Choupo Moting (Idrissou ‘72).

Antrenor: Paul Le Guen.

A arbitrat: Olegario Benquerenca (Portugalia)

„Free State Stadium" din Bloemfontein a găzduit, ieri, pentru prima dată, un meci de la Cupa Mondială, cel dintre Japonia şi Camerun, din Grupa F a Mondialului. Câştig de cauză au avut japonezii, care au învins cu 1-0, printr-un gol al lui Honda. „Leii neîmblânziţi" au început meciul într-un sistem ofensiv, 4-3-3, dar acest lucru nu s-a văzut deloc în jocul africanilor. Prima repriză a fost săracă în faze de poartă, fiind de consemnat înaintea deschiderii scorului doar o ocazie de gol a niponilor, în minutul 20, la o ezitare a portarului Soleymanou. În minutul 39, japonezii au marcat, prin Honda, care a reluat de la cinci metri în plasă o centrare de pe partea stângă. Camerunezii au alergat după egalare încă de la începutul reprizei secunde şi au ratat o ocazie mare de gol în minutul 50, când Eto’o a driblat trei adversari, iar Choupo Moting a şutat peste poartă. Japonezii s-au închis apoi în propria jumătate, au reuşit să stopeze atacurile în valuri ale camerunezilor. Au tremurat, spre final, la bara lui Matip, din minutul 86, dar au ieşit victorioşi de pe teren.

Exit mobile version