10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGîngioveanu şi Bălace ar putea rămâne la Ştiinţa

Gîngioveanu şi Bălace ar putea rămâne la Ştiinţa

Internaţionalul de tineret ar dori să părăsească Universitatea, dar oficialii clubului din Bănie nu sunt încântaţi de acest nou „divorţ“, în timp ce Bălace, împrumutat de FC Vaslui până în această vară, are mari şanse să continue cu gruparea alb-albastră.

 

După amicalul naţionalei de tineret disputat la Turnu Severin, România – Serbia 3-1, autorul unuia dintre golurile tricolorilor mici, Cosmin Gîngioveanu, a declarat că la echipa naţională are mai multă libertate decât la echipa de club. „La Universitatea nu pot să mă desfăşor. De fapt, mi-aş dori să plec de la Universitatea, însă deocamdată nu vreau să vorbesc despre ofertele pe care le am din Liga I", a spus Cosmin Gîngioveanu, citat de craiovamaxima.ro.

 

„Gîngioveanu nu pleacă nicăieri!“

 

După scandalul din vara trecută – când finanţatorul Mititelu i-a sugerat lui Gîngioveanu să plece cu echipa în cantonament în Austria şi să nu susţină examenul de bacalaureat, apoi l-a sancţionat deoarece a dat bacul -, mijlocaşul a fost împrumutat gratis la FC Vaslui. A revenit în iarnă la Universitatea, iar în retur a jucat în 15 meciuri, marcând două goluri. El este sub contract cu gruparea alb-albastră încă doi ani. Vineri, site-ul craiovamaxima.ro a scris că Gîngioveanu ar avea oferte din străinătate şi că ar fi posibil să părăsească Ştiinţa. Surse din interiorul clubului Universitatea au afirmat că Gîngioveanu nu pleacă nicăieri!

Şi căpitanul Ştiinţei, Andrei Prepeliţă, a afirmat că are oferte, dar că ar prefera să evolueze doar în străinătate. „Ca orice fotbalist, îmi doresc să prind un contract mai bun. Voi analiza ofertele pe care le am, le iau în considerare numai pe cele din afară. La altă echipă din Liga I în afară de Universitatea nu mă gândesc să joc. Aş vrea măcar o şansă la naţională, să-i arăt lui Răzvan (Lucescu) ce pot", a declarat Andrei Prepeliţă, citat de craiovamaxima.ro.

 

Porumboiu: Bălace vrea tot la Craiova? Foarte bine!

 

Cât despre Silviu Bălace, el aparţine de FC Vaslui şi a fost împrumutat la Universitatea Craiova în sezonul recent încheiat, expirându-i perioada de împrumut. Bălace a spus că vrea să continue şi în sezonul următor, 2010/2011, cu Ştiinţa. Chestionat asupra acestui subiect, finanţatorul lui FC Vaslui a afirmat că o decizie finală în acest caz o va lua noul antrenor al moldovenilor. „Nu cunosc detalii. Din câte ştiu, până la ora aceasta, Universitatea Craiova nu a făcut nici un demers în cazul Bălace. Dacă el vrea să continue cu Universitatea, foarte bine! Cosmin Gîngioveanu din nou la FC Vaslui? Nu am auzit o asemenea problemă. De fapt, nu eu alcătuiesc lotul echipei FC Vaslui, nu decid eu cine pleacă şi cine vine. Antrenorul care va veni la FC Vaslui va hotărî. Repet, e problema antrenorului, nu vreau să fac alte comentarii", a declarat vineri, pentru GdS, Adrian Porumboiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

19 COMENTARII