Acasă Sport Cupa României la karate, în Bănie

Cupa României la karate, în Bănie

Peste 250 de karatişti, de la 20 de cluburi din toată ţara, sunt aşteptaţi să participe mâine la Cupa României, competiţie care va fi găzduită de Sala Sporturilor „Ion Constantinescu" din Bănie, cu începere de la ora 10.00. Concursul va reuni sportivi de la cea mai mică vârstă până la seniori, iar craiovenii de la CS Bushi – LPS „Petrache Trişcu" îşi doresc să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, având în vedere că în urma rezultatelor din Cupă se va alcătui echipa care va reprezenta România la Campionatul Mondial din Turcia, din luna iulie. „Este o competiţie importantă pentru noi deoarece avem de apărat locul întâi ocupat anul trecut în clasamentul pe cluburi. Avem destui sportivi la club care s-au obişnuit cu podiumul şi, cu siguranţă, vor scoate şi acum rezultate bune. Din punct de vedere organizatoric, numărul participanţilor este mai mic decât anul trecut. Criza şi-a făcut simţită prezenţa şi la karate. Multe cluburi nu au avut bani să vină la Craiova", a explicat antrenorul CS Bushi – LPS „Petrache Trişcu", Geri Mitroi, cel care se ocupă de pregătirea sportivilor împreună cu Ionel Totâlcă.

Exit mobile version