5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGăzarii n-au dat greş

Găzarii n-au dat greş

GM CFR Craiova 2

CSM Vâlcea 0

Stadion „Depou“, spectatori: 200.

Au marcat: Trifu ‘44, Surugiu ‘57.

GM CFR: Râmniceanu – Roşianu, Irimescu, Cruşoveanu, L. Preda – Niţă (‘53, Surugiu), M. Găman (‘65, D. Oprea), Rioşanu, Mitroi (‘86, Cândea) – D. Rădoi – Trifu. Antrenor: Ionel Gane.

CSM Vâlcea: Brănescu – Moraru (‘70, F. Pîrvu), Deaconescu, Dinu, Stanca (‘60, Goge) – Vajda (‘68, E. Popa), Dandea, Sg. Popescu, R. Dobre – Ciucur, Pârvu. Antrenor: Dumitru Teleşpan.

Au arbitrat: C. Pană – M. Nicoară, A. Voicu.

Obiectivul pe termen scurt stabilit de antrenorul Ionel Gane, „nouă puncte în ultimele trei meciuri", este foarte aproape de a fi îndeplinit de divizionara secundă Gaz Metan CFR Craiova, care a contabilizat deja o victorie, învingând-o sâmbătă, pe teren propriu, pe CSM Vâlcea cu 2-0 (1-0). „Găzarii" urmează să socotească alte trei puncte în etapa viitoare, ţinând cont că vor câştiga la „masa verde" cu Jiul Petroşani, şi totul va depinde de rezultatul jocului de la „Depou", cu UTA Arad, când se va trage „cortina" acestei ediţii.

Revenind la derbiul Olteniei din eşalonul secund, elevii lui „Jerry" Gane au demonstrat că, atunci când vor, pot învinge orice adversar. Partida, care a avut totuşi un iz de vacanţă, a fost controlată în totalitate de craioveni, Gaz Metan CFR intrând la cabine cu un fragil avantaj, după ce Trifu a marcat cu un minut înainte de fluierul de final al primei părţi. Şi la reluare lucrurile au stat la fel, „găzarii", mult mai insistenţi în faza ofensivă, au reuşit să puncteze din nou prin Olivian Surugiu (‘57), reuşita sa fiind de mare efect. Jucătorul împrumutat de la Universitatea Craiova a luat o acţiune pe cont propriu, a driblat trei adversari şi, din marginea careului mare, a trimis un şut imparabil pentru Brănescu. Portarul de 16 ani al oaspeţilor a impresionat întreaga asistenţă, limitând proporţiile scorului prin patru intervenţii de senzaţie, trei dintre ocazii fiind irosite de Daniel Oprea, una de Geani Marian Cîndea, un junior de nici 17 ani, instruit de Dorel Toma şi Ştefan Voica.

 

„Jerry“ îşi ţine elevii conectaţi

 

La finalul întâlnirii, antrenorul Gaz Metanului CFR Craiova, „Jerry" Gane, a afirmat că elevii săi au obţinut o victorie meritată şi că speră să termine sezonul en-fanfare: „Am făcut un joc bun, am avut destule ocazii şi am obţinut o victorie meritată. Sper să avem un final de sezon fericit, adică să terminăm pe locul şapte. Cred că ar fi o performanţă frumoasă pentru o echipă nou-promovată".

De partea cealaltă, tehnicianul vâlcean, Mitică Teleşpan, a recunoscut superioritatea „găzarilor" şi a motivat înfrângerea prin faptul că elevii săi se gândesc deja la vacanţă: „E o situaţie mai delicată la noi. Am avut ceva probleme, pentru că băieţii nu prea mai au motivaţie. E greu să-i ţin concentraţi. Gazdele
şi-au dorit mai mult victoria, au muncit şi au obţinut meritat trei puncte".

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS