11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPandurii, un fel de Hopa Mitică în Liga I?

Pandurii, un fel de Hopa Mitică în Liga I?

Pandurii a mai retrogradat şi la finalul sezonului 2005-2006, dar a continuat să joace în primul eşalon pe criterii administrative. Şi acum speranţele oltenilor de a rămâne în Liga I se bazează foarte puţin pe forţele proprii şi tot mai mult pe necazurile altora.

 

Gorjenii au făcut cunoştinţă cu primul eşalon fotbalistic, pe atunci Divizia A, în sezonul 2005-2006, iar la final echipa păstorită de Marin Condescu a retrogradat, fiind prima sub linie. Pandurii Târgu Jiu a continuat însă în Liga I în locul Sportului Studenţesc, retrogradată de către Federaţia Română de Fotbal din cauza unor datorii. Acum, după alte patru sezoane, Pandurii sunt tot în poziţie retrogradantă, iar şansele să se salveze pe forţe proprii sunt infime. Pe lângă o victorie la Alba Iulia, oltenii au nevoie şi de ajutorul rezultatelor indirecte atât la Severin, cât şi la Iaşi, astfel că aşteaptă cu înfrigurare finalul procesului de licenţiere cu speranţa că vor beneficia din nou de „criteriul administrativ".

„Cred până în ultima secundă că ne salvăm. Mai avem posibilitatea să rămânem în Liga I pe criteriu sportiv dacă învingem la Alba Iulia şi ne ajută celelalte rezultate. Şi din punct de vedere administrativ ar fi posibil să nu primească alte echipe licenţa şi noi să ocupăm locul respectiv pentru ediţia viitoare", a spus primarul oraşului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru.

 

Alertă în defensivă

 

Pandurii Târgu Jiu are probleme pentru jocul cu Unirea Alba Iulia, atât în defensivă, cât şi cu mijlocaşul la închidere, date fiind indisponibilităţile lui Rusu, Murgan, ambii suspendaţi, şi Martinovic, incert din cauza problemelor medicale. „Martinovic nu a făcut nici un antrenament cu echipa în această săptămână, iar dacă astăzi (ieri – n.r.) nu se va pregăti la parametrii maximi, nu va face parte din lot pentru jocul de la Alba Iulia", a spus tehnicianul pandurilor, Bejinariu (foto).

În cazul în care Martinovic va declara forfait, Bejinariu va fi nevoit să mizeze pe un debutant pentru postul de fundaş central, Rada, ori să joace cu Cardoso pe postul respectiv.

„E posibil să debuteze Rada dacă Martinovic nu va fi în lot, dar sunt şi alte soluţii. Şi la închidere nu e o tragedie că lipsesc jucători pentru că nu prea avem nevoie de ei la Alba Iulia", a spus Bejinariu.

În lotul pentru jocul cu Unirea Alba Iulia a fost cooptat şi Marian Pleaşcă, fotbalist care a debutat în Liga I la Bistriţa în acest sezon şi care a evoluat pentru naţionala Under 20 a României în turneul lusitan, sub conducerea lui Emil Săndoi.

 

Retrogradarea nu este un capăt de ţară

 

Oficialii clubului Pandurii au arătat că nu au învăţat mare lucru din prima experienţă şi sunt hotărâţi ca acum să analizeze mai serios erorile care au dus echipa din nou în pragul retrogradării. Edilul-şef din Târgu Jiu nu face o tragedie dintr-o eventuală retrogradare a pandurilor, fiind convins că echipa va reveni rapid în Liga I. „Dacă retrogradăm, consider că nu este un capăt de ţară. Trebuie să facem o analiză foarte serioasă, să vedem unde am greşit. Să nu uităm că avem doar cinci ani în prima ligă şi că au retrogradat echipe cu state vechi. Retrogradăm, analizăm şi o luăm de la capăt şi sunt convins că se vor găsi resursele necesare să promovăm în ediţia viitoare", a spus Cârciumaru.

Acesta crede că persoanele din conducerea clubului au fost prea tolerante atât cu jucătorii, cât şi cu antrenorii, şi că nu au luat măsurile potrivite pentru redresare. „A fost o scăpare a Consiliului de Administraţie. Am fost prea toleranţi în anumite momente. Trebuia luate măsuri la timp şi mai dure atât cu conducerea tehnică, cât şi cu mai mulţi jucători", a afirmat primarul Cârciumaru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU