5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMeciul cu Franţa, în Ghencea sau la Craiova

Meciul cu Franţa, în Ghencea sau la Craiova

Dacă lucrările la stadionul naţional nu vor fi finalizate la timp, partida cu naţionala „Cocoşilor galici“, programată pe 6 septembrie 2011, ar putea să se dispute pe arena din Bănie.

 

Federaţia Română de Fotbal a anunţat că doar trei stadioane din ţara noastră îndeplinesc normele UEFA pentru a găzdui partide din preliminariile Campionatului European din 2012, acestea fiind „Steaua" din Bucureşti, „Dr. Constantin Rădulescu" din Cluj şi „Dan Păltinişanu" din Timişoara, acestea fiind încadrate de UEFA la categoria a 3-a. FRF a precizat că şi stadioanele din Piatra Neamţ şi Craiova sunt la standarde de categoria a 3-a, conform evaluării proprii, şi anunţă că va cere UEFA să inspecteze cele două arene. Preşedintele forului fotbalistic românesc, Mircea Sandu, a spus că meciul pe care tricolorii îl vor susţine în compania Franţei (6 septembrie 2011) ar trebui să se dispute în Ghencea sau pe arena „Ion Oblemenco" din Craiova dacă lucrările la stadionul naţional nu vor fi finalizate la timp.

„E posibil ca meciul cu Franţa să se joace în Ghencea sau poate la Craiova. Din ce văd eu, Cluj, Piatra Neamţ, Timişoara ar fi stadioanele unde ar putea juca echipa naţională. În Bucureşti nu cred. Poate pe Giuleşti, dar nu ştiu dacă ne dă voie, pentru că nu se vede o tuşă de la tribuna oficială. Aşa că în Bucureşti va fi mai greu, vom vedea. Sperăm ca odată cu terminarea stadionului naţional să jucăm în Bucureşti majoritatea meciurilor", a precizat preşedintele.

 

„Vreau să jucăm cu Albania la Piatra Neamţ“

 

Mircea Sandu a spus că ar fi bine dacă partida România – Albania, programată la 3 septembrie în debutul preliminariilor pentru CE 2012, s-ar juca la Piatra Neamţ.

„O să începem preliminariile cu Albania. O să vorbesc şi cu Ionuţ Lupescu, şi cu Răzvan Lucescu să jucăm la Piatra Neamţ primul meci. Acolo am mai jucat de două ori. Sunt condiţii bune, am şi câştigat cele două meciuri, e un teren bun. Putem să ajungem fără probleme cu avionul şi autocarul. Nu e stabilit încă locul, dar eu militez pentru Piatra Neamţ. Iar în iarnă este posibil să participăm la turneul din Cipru", a menţionat Sandu.

„Nu meritam să mergem la Cupa Mondială“

 

Preşedintele FRF susţine că echipa naţională a României nu merita să participe la Cupa Mondială din Africa de Sud deoarece nu are fotbalişti suficient de valoroşi pentru a juca la un asemenea nivel. „Naşul" nu pare prea încrezător că selecţionata tricoloră va accede la CE 2012, adăugând că ar fi foarte bine dacă aceasta ar obţine calificarea la CM 2014 sau CE 2016. „Nu meritam să mergem la Cupa Mondială. Când merităm să mergem, ne calificăm, când nu, nu. Nu putem noi să ne calificăm în condiţiile astea. Nu avem jucători să ne calificăm la turneele finale ediţie de ediţie. Dacă ne vom califica în 2014 sau 2016, ar fi foarte bine. Noi sperăm şi în 2012, pentru că este obiectivul lui Răzvan Lucescu. Sunt ambiţiile lui", a spus preşedintele FRF.

Meciurile României din preliminariile CE 2012

Programul meciurilor naţionalei de fotbal în România din preliminariile 2012: 3 septembrie 2010: România – Albania, 7 septembrie 2010: Belarus – România, 9 octombrie 2010: Franţa – România, 26 martie 2011: Bosnia-Herţegovina – România, 29 martie 2011: România – Luxemburg, 3 iunie 2011: România – Bosnia – Herţegovina, 2 septembrie 2011: Luxemburg – România, 6 septembrie 2011: România – Franţa, 7 octombrie 2011: România – Belarus, 11 octombrie 2011: Albania – România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII