10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPandurii, perdanţi de meserie

Pandurii, perdanţi de meserie

Pandurii Târgu Jiu a mai pierdut un examen în Liga I şi rămâne în situaţie de corigenţă. Gorjenii susţin miercuri testul de maturitate cu Poli Iaşi, orice alt rezultat decât victoria condamnându-i la retrogradare.

 

Sorin Cîrţu a mers la Bistriţa cu gândul la un punct, însă pandurii au plecat fără nimic. Salvarea de la retrogradare a fost un imbold doar pentru Gloria, care a învins lejer Pandurii, scor 1-0, şi şi-a asigurat tichetele de Liga I şi pentru sezonul următor. Fotbalistic, pandurii nu au existat pe teren. Moraes a făcut ce a vrut cu defensiva de carton a lui Cîrţu, lipsindu-i doar golul. L-a suplinit însă veteranul de 37 de ani, Coroian, care a reluat plasat din şapte metri după o cursă a lui Hora pe stânga. Ghindeanu l-a trădat din nou pe Cîrţu. La final, „Sorinaccio" şi-a scos pălăria în faţa grupării bistriţene. „Mi-aş fi dorit măcar un punct şi cred că era posibil dacă se concentrau mai mult. Dar gazdele au luat acel avantaj din prima repriză şi apoi au ştiut cum să conserve rezultatul. Este o victorie meritată a celor de la Gloria, care a avut un joc mai plăcut. Moraes e un jucător de calitate, a ajutat mult echipa în acest retur. Gloria a avut mai multe ocazii şi putea să înscrie. Am avut şi noi unele faze din care puteam pune în pericol adversarul, dar nu am tras la poartă", a spus Cîrţu. Cardoso a punctat totuşi în minutul 86, cu un şut de la mare distanţă, fără probleme pentru Albuţ. Cîrţu a schimbat sistemul şi jucătorii pe posturi, dar jocul a rămas tot fără substanţă. „Mi-e greu să găsesc explicaţii pentru acest joc slab. Mă aşteptam la altă prestaţie a jucătorilor mei, dar m-am înşelat. Probabil asta e calitatea jucătorilor mei. Un astfel de joc implica o altfel de concentrare şi mai multă responsabilitate din partea lor", a spus Cîrţu.

 

Dumnezeu cu mila

 

Sorin Cîrţu crede că menţinerea pandurilor în Liga I ţine doar de noroc. Fără ajutor divin, fotbaliştii lui Cîrţu nu par capabili să adune prea multe puncte. Miercuri, Pandurii susţine alt examen capital, cu Poli Iaşi, formaţie aflată în situaţie de retrogradare. Gorjenii sunt condamnaţi să învingă, altfel nu mai au şanse de salvare.

„Meciul de miercuri cu Poli Iaşi este cât un campionat pentru noi. Acum trebuie să avem şansă, să fie şi Dumnezeu cu noi! Trebuie să avem şi noroc pentru că, dacă ne bazăm numai pe anumiţi jucători, sunt slabe speranţe să ne putem salva", a spus Cîrţu. Însă, speranţa oltenilor de a rămâne în Liga I abia mai pâlpâie.

„Nu avem ce face, ne jucăm până la sfârşit şansele. Dacă vor juca toţi cinstit, atunci mai avem şanse de salvare. Dar nu e uşor să joci în asemenea condiţii, cu stresul acesta al retrogradării. Trebuie să ai caracter puternic ca să treci peste o perioadă ca aceasta", a afirmat „Sorinaccio".

Pandurii Târgu Jiu a acumulat 29 de puncte în 30 de etape şi, conform calculelor oficialilor gorjeni, mai are nevoie de nouă puncte în ultimele patru jocuri pentru a rămâne în Liga I.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU