10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportNovanc şi Georgescu, ofertaţi de Energia

Novanc şi Georgescu, ofertaţi de Energia

Handbaliştii stelişti Marius Novanc şi Ionuţ Georgescu se află pe lista de achiziţii a clubului Energia Pandurii Târgu Jiu. Informaţia a fost făcută publică de către conducătorul clubului Steaua, Constantin Cazacu, la emisiunea „Săptămâna de handbal" şi confirmată de tehnicianul grupării gorjene, Vasile Stângă. „Domnul Cazacu de la Steaua a fost cel care a dat publicităţii informaţia că noi, Energia, negociem cu Georgescu şi Novanc. Eu, personal, mi-aş fi dorit să nu se iasă public pentru că de acum încolo va începe licitaţia. Ce zic alţii: Bă, i-auzi, pe ăia doi de la Steaua îi vrea Târgu Jiu?. Hai să le facem bucata şi să le dăm mai mult celor doi jucători şi să-i suflăm noi. Vedeţi, asta e problema, apare licitaţia şi strică apa?", a declarat Vasile Stângă. Pe lista de achiziţii a oltenilor ar mai fi alţi trei jucători din Liga Naţională, interul stânga Alexandru Stamate, portarul Ionuţ Irimuş, ambii de la HC Minaur Baia Mare, precum şi interul dreapta de la Dinamo, Cosmin Capotă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS