15.3 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetbalistele străine au făcut legea la Severin

Baschetbalistele străine au făcut legea la Severin

Selecţionata lumii a câştigat All Star Game-ul feminin românesc, învingând cu scorul de 105-69 echipa formată din jucătoare autohtone.

 

Pe lângă spectacole, expoziţii şi alte manifestări prilejuite de Zilele Oraşului, locuitorii din Drobeta Turnu Severin au avut parte duminică şi de două evenimente sportive de înalt nivel. Primul a fost meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova şi Unirea Urziceni, de pe stadionul „Municipal", iar de la aceeaşi oră, iubitorii sporturilor de sală au putut urmări, în Polivalenta severineană, „Meciul Stelelor" din baschetul feminin românesc, între selecţionata Lumii şi cea a României. Disputa, care a reunit cele mai bune 24 de baschetbaliste din campionatul României (stabilite în urma votului publicului, presei şi specialiştilor FRB), a fost câştigată de echipa formată din jucătoare străine, care s-a impus cu scorul de 105-69 (42-14, 20-15, 23-16, 20-24).

 

Craioveanca Tena Matthews, cea mai bună marcatoare a partidei

 

Cea mai bună marcatoare a meciului a fost jucătoarea americană Tena Matthews (foto), singura componentă a echipei SCM-CSS Craiova selecţionată pentru această partidă. Susţinută din tribună de colegele de la echipa de club, Tena a reuşit să înscrie 17 puncte în cele aproape 21 de minute cât a evoluat şi, mai mult, a creat câteva faze care au făcut deliciul spectatorilor. Pentru echipa lumii au mai jucat: Ogorodnikova (16p), Doron (13), Givens (7), Brown (8), Savic (11), Graham (4), Diatta (2), Matovic (12), Hardy, Rasmussen (4) şi Santos de Oliveira (11). Pentru echipa României au evoluat: Diaconu (12p), Meszaros (12), Părău (11), Cl. Pop (9), Vass, Ciocan (6), Boriga, Vescan, Uiuiu, Bigica (10), Pavel (8) şi Blănaru (1). Partida a fost condusă de arbitrele Fabiana Niţu şi Andrada Csender. MVP-ul partidei a fost desemnată Cherrise Graham (ICIM Arad), concursul de aruncări de trei puncte a fost câştigat de Ildiko Vass (BC Sepsi Sfântu Gheorghe), iar titlul de Miss All Star Game a fost adjudecat de Alexandra Uiuiu (MCM Municipal Târgovişte).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS