16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Scurte ştiri

„Je t’aime“ al lui Mihai Trăistariu, pe locul 13 în topurile din Franţa
Încet, dar sigur, Mihai Trăistariu cucereşte ţară după ţară. Dacă, după Eurovisionul din 2006, piesa lui – „Tornero“ – a cucerit pe rând topurile din 31 de ţări europene, ajungând să fie difuzată apoi până şi-n Los Angeles (SUA), Melbourne (Australia), China sau Liban, iată că Franţa e următoarea ţară care îi deschide poarta artistului român. Cea mai recentă piesă a sa, „Je t’aime“, se află de aproape şapte săptămâni în topurile franceze, ocupând locul 13 din 100. Piesa va fi inclusă pe albumul „Best of“, al 11-lea din cariera lui Mihai, care cuprinde cele mai mari hituri ale artistului.

Nimfomană din cauza consolei Wii

Amanda Flowers, o britanică din 24 de ani din Manchester, susţine că a devenit nimfomană după ce a căzut de pe placa Wii Fit şi i-a fost afectat un nerv. „Orice vibraţie produsă chiar şi de un robot de bucătărie mă face să ajung la orgasm“, a declarat britanica. Aceasta a cerut ajutorul medicilor, care au descoperit că, din cauza unei leziuni la un nerv, Amanda suferă de „sindromul excitării sexuale persistente“. Nu se ştie clar ce s-a întâmplat, singurul lucru cert fiind că britanica simte acum nevoia de sex de cel puţin zece ori pe zi. Până şi banalul SMS s-a transformat într-o sursă de tensiune, atunci când telefonul este setat pe vibraţii. „Începe cu un fior care îmi străbate tot corpul. Apoi, fiorul se transformă într-un orgasm violent care mă face să tremur“, a povestit Amanda, mărturisind că îi este greu să-şi controleze reacţiile, mai ales atunci când este în public.

Interdicţie la alcool

Laura Hall din Bromsgrove, Marea Britanie, a devenit prima persoană din Regatul Unit care nu mai are voie să cumpere sau să consume alcool în ţara sa natală. Britanica de 20 de ani a devenit prima posesoare a „Drinking Banning Order“, o interdicţie impusă de autorităţile britanice pentru a contracara consumul abuziv de băuturi alcoolice printre tineri. Timp de doi ani, tânăra de 20 de ani nu are voie să intre în nici un local public, magazin sau bar de pe întregul teritoriu al Marii Britanii. Potrivit autorităţilor, Laura a fost de mai multe ori oprită de poliţie, ea fiind de fiecare dată într-o avansată stare de ebrietate şi devenind foarte agresivă cu forţele de ordine. Din acest motiv, poliţiştii au adus-o în faţa judecătorilor, mai ales că, în cazul în care britanica ar fi fost din nou surprinsă în stare de ebrietate, ar fi ajuns în spatele gratiilor. „Am vrut să o reabilităm. Prin acest ordin restrictiv, Laura îşi va putea înfrunta problema“, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei. Potrivit deciziei magistraţilor, tânăra va trebui să frecventeze un curs pentru ajutarea alcoolicilor. În cazul în care îşi va încălca obligaţiile, Laura va trebui să plătească o amendă de 2.500 de lire.  

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS