11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCraiovencele merg în Europa

Craiovencele merg în Europa


Cu trei victorii în turneul din Bănie, SCM-U Craiova nu mai poate pierde locul cinci, care duce în Cupa Challenge.

Prima echipă de la clubul SCM-U Craiova care reuşeşte calificarea în cupele europene este cea de volei feminin. Elevele lui Bertholt Văsuică şi Puşa Dina au obţinut, în weekend, la Craiova, trei victorii, consolidându-şi astfel locul cinci în clasamentul final, cel care asigură calificarea în Cupa Challenge. Voleibalistele craiovene au câştigat fără mari probleme primele două jocuri, cu Medicina Târgu Mureş (scor 3-1) şi Penicilina Iaşi (scor 3-0), dar ieri după-amiază s-au impus în cinci seturi, după un meci spectaculos, savurat din plin de publicul din Sala Sporturilor „Ion Constantinescu". Următorul turneu, ultimul al grupei, se va desfăşura, începând de vineri până duminică, la Iaşi.

 

Băieţii, pe locul 10

 

Tot la sfârşitul săptămânii trecute, dar la Buzău, voleibaliştii de la SCM-U Craiova au obţinut două victorii din tot atâtea partide, în cadrul ultimului turneu al Diviziei A1, pentru locurile 9-12. Oltenii au învins în prima zi pe Dacia Buzău, scor 3-0 (17, 20, 22), iar în al doilea meci au depăşit cu scorul de 3-1 (19, -23, 17, 22) pe Steaua Bucureşti. Astfel, SCM-U Craiova încheie acest prim sezon de la revenirea în Divizia A1 pe locul 10. Pentru că rezultatele înregistrate în turneul de la Buzău nu mai contau deloc, antrenorii Dănuţ Pascu şi Claudiu Mitru au folosit în cele două partide voleibalişti care au avut mai puţine prezenţe.

Rezultatele din turneul de la Craiova

SCM-U Craiova – Penicilina Iaşi 3-0 (18, 17, 15)

SCM-U: Hosu (căpitan), Drâmboi, Radulovic, Moldovan, Boskovic, Kaleb, Mozgon – libero.

SCM-U Craiova – CSU Medicina Târgu Mureş 3-1 (10, -19, 21, 16)

SCM-U: Hosu, Radulovic, Bucur, Moldovan, Boskovic, Kaleb, Mozgon – libero. Au mai jucat: Drâmboi, Popovici.

SCM-U Craiova – Unic Piatra Neamţ 3-2 (-18, 10, 21, -21, 11)

SCM-U: Hosu, Drâmboi, Radulovic, Moldovan, Boskovic, Kaleb, Mozgon – libero. A mai intrat: I. Alexandru.

Celelalte rezultate: Penicilina Iaşi – VC Unic LPS Piatra Neamţ 0-3 (19, 23,14), CSU Medicina Târgu Mureş – VC Unic LPS Piatra Neamţ 0-3 (18, 20, 21), Penicilina Iaşi – CSU Medicina Târgu Mureş 3-0 (19, 20, 16).

Clasamentul după acest turneu: 5. SCM-U Craiova (27p), 6. VC Unic LPS Piatra Neamţ (23p), 7. Penicilina Iaşi (23p), 8. Medicina Târgu Mureş (17p).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII