3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSporting evoluează cu Motorul Oradea

Sporting evoluează cu Motorul Oradea

Echipa feminină de fotbal Sporting Craiova, liderul campionatului, va primi mâine, de la ora 11.00, vizita formaţiei Motorul Oradea, în cadrul etapei a treia din retur. Partida se va disputa, ca de obicei, pe stadionul „Electroputere" din Valea Roşie, iar antrenorul Sorin Pătraşcu se gândeşte doar la victorie. „Întâlnim echipa de pe locul şase şi ne-am pregătit cu seriozitate în această săptămână. Fetele sunt motivate şi ne gândim doar la victorie, una importantă în perspectiva următoarelor două partide, pe care le vom juca în deplasare, la Sibiu şi Târgu Mureş". Pătraşcu va miza în jocul de mâine şi pe jucătoarea Stanciu, care a fost convocată la naţionala României, dar nu a evoluat nici un minut în cele două partide din preliminariile Cupei Mondiale. „Antrenoarea de la lot, Maria Delicoiu, joacă după sistemul 4-4-2, iar Stanciu este libero şi nu s-a încadrat în sistemul de joc. Dacă o băga în partida cu Polonia de miercuri (scor 4-1 pentru poloneze – n.r.) nu cred că luau mai mult de un gol, pentru că Sporting Craiova, cu Stanciu în echipă, a încasat doar trei goluri în tot sezonul", a mai spus antrenorul oltean.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS