20.9 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFabregas şi-a rupt piciorul

Fabregas şi-a rupt piciorul

Mijlocaşul spaniol al echipei Arsenal Londra, Cesc Fabregas, se teme că nu va mai putea evolua în acest sezon, din cauza accidentării suferite miercuri, la meciul cu FC Barcelona, scor 2-2, din sferturile de finală ale Ligii Campionilor.
„Nu sunt bine. Sper să mai pot juca pentru Arsenal Londra în acest sezon, dar mă tem de ce e mai rău, adică de o fractură“, a spus Cesc Fabregas.
Mijlocaşul iberic s-a accidentat în ultimele minute ale partidei de miercuri, la o intervenţie a fundaşului Carles Puyol de la FC Barcelona, fault în urma căruia arbitrul a acordat penalti pentru Arsenal.
„Nu cred că voi primi veşti bune de la medici, chiar dacă sper. Când am executat penaltiul, mă simţeam bine, dar apoi, când am vrut să preiau mingea, nu mai puteam să merg. Am bătut tare penaltiul, după care am mai făcut doar câţiva paşi şi n-am mai putut să calc. Tibia mi-a fost prinsă între picioarele lui Puyol în momentul în care am încercat să şutez“, a menţionat jucătorul.
Fabregas a terminat şchiopătând meciul de pe „Emirates“ şi a rămas în teren doar ca Arsenal să aibă un om în plus după eliminarea lui Puyol.
Cesc a vorbit şi despre felul în care a trăit meciul contra echipei sale de suflet, FC Barcelona: „A fost o experienţă extraordinară, un meci extraordinar. Îmi voi aminti de el toată viaţa, dar accidentarea mă îngrijorează“.
În cazul în care suspiciunile lui Fabregas vor fi confirmate, această fractură survine cu aproximativ două luni înainte de Cupa Mondială din Africa de Sud, competiţie la care Spania se numără printre favorite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS