17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCostea se operează

Costea se operează

Atacantul Universităţii, Florin Costea, a decis să nu mai amâne intervenţia chirurgicală la genunchiul stâng, după accidentarea de sâmbăta trecută, când a suferit o ruptură de ligamente încrucişate şi colaterale. Mâine, Costea va fi operat de doctorul Doru Filipescu la Spitalul „Sf. Ioan", din Bucureşti, jucătorul Universităţii urmând să intre apoi într-un program de recuperare. Florin a mai trecut printr-o experienţă asemănătoare în 2006, fiind operat de acelaşi medic la genunchiul drept, tot pentru o afecţiune a ligamentelor.

Despre Florin Costea s-a spus că va lipsi aproximativ opt luni, iar primul meci în care alb-albaştrii vor fi nevoiţi să facă faţă adversarului fără „Diamant" este cel cu Rapid, programat sâmbătă (ora 21.30). Meciul din Giuleşti va fi arbitrat la centru de Mugurel Drăgănescu (Breaza – Prahova). Acesta va fi ajutat la cele două tuşe de Adrian Vidan (Bucureşti) şi Eduard Dumitrescu (Piteşti). Iniţial, fusese delegat la centru băimăreanul Cristian Balaj, care a arbitrat şi meciul tur, când Rapid s-a impus cu 4-3 în faţa Universităţii, pe stadionul „Ion Oblemenco". Balaj a anunţat ieri CCA că nu poate arbitra deoarece s-a accidentat etapa trecută, la meciul Oţelul-Dinamo, când a suferit o întindere. Cealaltă echipă de Liga I din Oltenia, Pandurii Târgu Jiu, va fi arbitrată mâine (ora 20.30), în meciul cu Steaua, de o brigadă formată din arbitrii: Georgian Ionescu – Nagy Micloş Istvan şi Gero Szabo.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII