22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportCS Universitatea, la primul egal

CS Universitatea, la primul egal

Echipele masculine de handbal HC Delignit Mehedinţi şi CS Universitatea Craiova au remizat duminică, la Severin, scor 35-35 (18-16), într-un joc din cadrul etapei a 20-a din Divizia A, seria C. Craiovenii au pierdut primul punct în acest sezon, în rundele precedente înregistrând victorii pe linie. Antrenorul principal Paul Stuparu a spus că elevii săi au făcut un joc bun şi s-a declarat nemulţumit de maniera de arbitraj: „Am controlat meciul în majoritatea timpului şi cred că am fi meritat să batem. Ştiam că vom avea o partidă grea, pentru că sunt ambiţii mari, iar cei din Severin erau dornici să ne învingă pentru a demonstra că şi ei ar fi capabili să încheie pe primul loc în serie, pentru a participa la turneul de promovare. Arbitrajul a favorizat echipa gazdă prin decizii aberante. Din câţi sportivi ne-au eliminat, doar Târnă ar fi trebuit eliminat, aşa cum s-a şi întâmplat“. Stuparu împreună cu secundul Cătălin Popescu au mizat pe jucătorii: Păun, Bistrian, Trancă, Pavel (8 goluri), Arsene (7), Roauă (4), Bârlogeanu (4), Cordescu (3), Ruseanu (3), Şerban (3), Mincan (2), Mărgineanu (1), Târnă, Niţu şi Avram. Cu trei etape înainte de finalul campionatului, CS Universitatea ocupă primul loc în serie, cu 31 de puncte, urmată de HC Delignit Mehedinţi (21p). Craiovenii vor întâlni runda viitoare, tot în deplasare, pe Romvag Caracal, partida urmând să se dispute în devans, joi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS