11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportUn punct din nouă pentru Wotte

Un punct din nouă pentru Wotte

Antrenorul Ştiinţei este mulţumit de jocul formaţiei sale în meciul cu Pandurii, dar are nevoie de victorii în următoarele două partide pentru a readuce echipa pe linia de plutire.

Antrenorul Universităţii, Mark Wotte, a fost nemulţumit de rezultatul meciului cu pandurii (scor 0-0), dar şi-a lăudat jucătorii. „Sunt mândru de jucătorii mei, dar nu sunt mulţumit de rezultat pentru că aş fi dorit trei puncte. Dar, atunci când trebuie să joci cu un om mai puţin, te mulţumeşti şi cu un punct. Toţi băieţii au muncit mult azi (ieri – n.r.) pe faza defensivă pentru a scoate acest rezultat bun. Bărboianu trebuie să înveţe lecţia de azi, pentru că un jucător tânăr ca el nu are voie să mai facă astfel de greşeli. Mă bucur inclusiv pentru el că nu am pierdut acest meci. Ne-am apărat foarte bine şi, practic, gazdele nu au avut ocazii clare de a marca, iar în momentele grele ale meciului am arătat că suntem o echipă şi formăm un grup puternic, că băieţii sunt dispuşi să muncească şi acesta este modul în care se pot obţine rezultate bune şi ne vom exprima şi de acum înainte. Am jucat cu un om în minus peste 65 de minute. Dacă am reuşit un egal înseamnă că am pierdut două puncte. Am jucat în inferioritate 65 de minute şi trag concluzia că noi am câştigat, dar înaintea meciului am fi vrut să egalăm Pandurii în clasament“, a declarat olandezul.

Craiovenii, învingătorii morali

Wotte, care înainte de meciul cu gorjenii a anunţat că vrea şase-şapte puncte în următoarele trei partide ale Ştiinţei, s-a scuzat că a obţinut până acum doar un punct din nouă la cârma juveţilor, dând vina pe greşelile de arbitraj, pe ghinion şi starea terenurilor. „Cu un ochi râd, pentru că am reuşit să scoatem un punct chiar şi în aceste condiţii, şi cu altul plâng, pentru că nu am luat cele trei puncte, aşa cum ne-am propus. Am avut ghinion şi cu Florin Costea, pentru că s-a simţit rău în ultimele trei zile şi a fost răcit. Practic, am avut trei meciuri extrem de ciudate. Toată lumea ştie partida cu Dinamo, în al doilea meci am ratat un penalti, iar cu Pandurii, după 30 de minute, am luat un cartonaş roşu. Am avut ghinion în toate aceste partide. Sper ca la meciul viitor să câştigăm. E mai uşor să te aperi pe un astfel de teren decât să ataci. Este un teren alunecos, dar e acelaşi şi pentru gazde, şi pentru oaspeţi. Mă bucur că echipa a reuşit să fie destul de concentrată. Am jucat cu şase jucători de 21 de ani, suntem învingătorii morali şi trebuie să luăm ce e mai bun din acest meci“, a adăugat Wotte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

11 COMENTARII