13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGăzarii, invincibili de cinci luni

Găzarii, invincibili de cinci luni

GM CFR Craiova   2
Arieşul Turda         1

Stadion „Depou“, spectatori: 300.
Au marcat: Rioşeanu ‘35, Vigariu ‘72) / Astafei ‘20).
Craiova: Vulpescu – Mirescu, Irimescu, Cruşoveanu, D. Rădoi – Neacşa (‘75, Roşianu), Rioşeanu, Pătrană, Mitroi (‘55, Surugiu)  – Vigariu, Trifu (75, S. Chivu). Antrenor: Ionel Gane.
Turda: Curileac – Pasăre (‘74, Anghel), Bier, A. Rus, Forika – I. Şerban (‘46, Cucuruzan), N. Cristea (‘54, Fritea), Petelean, Ed. Stoica, L. Buş – Atafei. Antrenor: Marian Tudorache.
Cartonaşe galbene: Irimescu, Pătrană, Vigariu / A. Rus, Forika, I. Şerban, Petelean, Buş, Astafei.
Au arbitrat: M. Balaci – Fl. Hâncă, D. Ciocănea.

Elevii lui Ionel Gane au obţinut victoria în partida cu Arieşul Turda, succes în urma căruia au „sărit“ două locuri în clasamentul Ligii a II-a, seria Vest, ocupând poziţia a şaptea, cu 24 de puncte.

Gaz Metan CFR Craiova a reuşit să se impună sâmbătă, pe teren propriu, în faţa Arieşului Turda, scor 2-1 (1-1), obţinând prima victorie după şase rezultate consecutive de egalitate. Conform statisticii, elevii lui Ionel Gane nu a mai pierdut un meci de cinci luni, mai exact de pe 3 octombrie 2009, atunci când „găzarii“ au cedat cu 3-2, în etapa a opta, pe terenul celor de la FC Drobeta.
Craiovenii nu au început tocmai bine meciul, creându-şi puţine faze periculoase în primul sfert de oră al meciului. Elevii lui Ionel Gane au marcat, în schimb, la prima fază cu adevărat periculoasă, însă „centralul“ Marian Balaci a anulat golul lui Alin Vigariu, indicând fault în atac (‘17). La doar trei minute s-a schimbat „roata“, Astafei deschizând scorul pentru oaspeţi din careul mic, deviind cu mâna o centrare de pe partea stângă a lui Buş. La pauză a fost 1-1, şi asta cu ajutorul terenului. La un atac prelungit pe partea stângă, mingea a fost centrată în careu de Neacşa şi părea că se va opri în braţele portarului Curileac. Nămolul din faţa porţii a oprit însă balonul chiar la picioarele lui Rioşeanu, care a trimis în plasă din cinci metri (‘35). După pauză, oaspeţii au încercat să-l învingă pentru a doua oară pe Vulpescu şi s-au „deschis“ mai mult în apărare, „găzarii“ speculând la maximum una dintre breşele lăsate de apărarea adversă, Vigariu punctând decisiv în minutul 70, la capătul unei faze lucrate de Surugiu.

Gane, mulţumit

La finalul întâlnirii de la „Depou“, antrenorul craiovenilor, Ionel Gane, s-a declarat mulţumit de rezultat şi de modul în care au luptat elevii săi. „Jerry“ a recunoscut că formaţia sa a avut şi puţin noroc la golul egalizator, dar a afirmat că „mama natură“ a „îndreptat“ greşeala lui Marian Balaci din minutul 17, când nu a validat reuşita lui Vigariu. „A fost un meci greu, cu o echipă foarte bună. Mă bucur foarte mult pentru acest rezultat, pentru că am muncit mult şi trebuia să punem punct seriei de egaluri. În acest joc am reuşit să revenim de la 0-1, demonstrând că ne-am maturizat. Asta mă bucură cel mai mult. A fost o victorie muncită, care ne va da multă încredere pentru următoarele dispute. Am avut şi puţin noroc în momentul egalării, dar ţinând cont că nu a fost nici un fault în atac la golul anulat al lui Vigariu, iar la reuşita lor a fost vorba despre un henţ clar, consider că s-a făcut dreptate“, a spus „Jerry“ Gane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU