10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportStadion nou la Vârvoru de Jos?

Stadion nou la Vârvoru de Jos?

Consiliul Local al comunei Vârvoru de Jos are în plan un proiect privind edificarea unei baze sportive noi, amplasate în localitatea respectivă. Investiţia constă în realizarea unui teren de fotbal de dimensiunile 105.00 x 68.000 m (este de categoria A – pentru competiţii naţionale), piste de atletism, o pistă pentru săritura în lungime, tribune (două module). Stadionul va fi împrejmuit şi mai cuprinde: vestiare pentru sportivi şi arbitri, grupuri sanitare, săli pentru duşuri şi alte clădiri adiacente necesare unei baze sportive moderne. „La începutul acestui an s-au încheiat lucrările de proiectare, cu toate avizele necesare, iar acum urmează «meciul» cel mai greu, obţinerea banilor pentru execuţia acestei baze moderne. Suntem convinşi că, în cele din urmă, vom avea acest stadion nou, de mult visat în comuna pe care o păstoresc de mulţi ani. Ne vom bate chiar şi în prelungiri – dacă va fi cazul – ca să vedem baza în realitate, aşa cum am reuşit şi cu alte proiecte îndrăzneţe în comuna Vârvoru de Jos (montarea de celule fotovoltaice din import, o premieră pentru primăriile din Oltenia!)“, a afirmat primarul comunei, Nicu Tabacu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

10 COMENTARII