Acasă Sport Autocarul Romanului s-a răsturnat

Autocarul Romanului s-a răsturnat

Autocarul echipei feminine de handbal HCM Roman s-a răsturnat, în noaptea de joi spre vineri, pe DN 13 B, la coborârea din Pasul Bucin, singura persoană rănită din cele 19 aflate în autovehicul fiind şoferul, care a suferit multiple fracturi costale. „Şoferul autocarului nu a adaptat viteza de rulare la condiţiile de drum, zăpadă şi polei, a derapat şi a răsturnat vehiculul în şanţul de pe marginea DN 13 B“, a precizat şeful Poliţiei Rutiere Harghita, comisar-şef Cezar Asandei. Potrivit sursei citate, după ce accidentul a fost anunţat prin 112, la Borzont s-au deplasat o ambulanţă şi o maşină de descarcerare a pompierilor. Până la sosirea acestora, pasagerii şi şoferul au reuşit să iasă din autocar printr-un geam spart, pe partea uşilor de acces. Toţi pasagerii au fost transportaţi la Spitalul Municipal din Gheorgheni, unde au aşteptat sosirea unui alt autocar din Roman, cu care să-şi continue drumul către casă. Echipa feminină de handbal HCM Roman se întorcea de la Zalău, unde au pierdut cu scorul de 29-20 (16-10) duelul cu formaţia din localitate, contând pentru etapa a 17-a, intermediară din Liga Naţională.

De copil i-a plăcut sportul, iar jocurile preferate sunt baschetul şi fotbalul, pe care le-a practicat cu o mică „tentă” de performanță. Este o persoană spontană care doreşte să înveţe în permanență lucruri noi.
Exit mobile version