10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportUnirea vrea să doboare gigantul Liverpool

Unirea vrea să doboare gigantul Liverpool

Unirea Urziceni – Liverpool
Stadionul „Steaua“, astăzi, ora 20.00 (Pro TV, în direct).
Formaţii probabile:
Unirea Urziceni:
Arlauskis – Maftei, Galamaz, Bruno Fernandes, Bordeanu – Paraschiv – Onofraş, Pădureţu, Apostol, Frunză – Bilaşco. Antrenor: Ronny Levy.
Liverpool: Reina – Carragher, Skrtel, Agger, Fabio Aurelio – Mascherano, Aquilani – Kuyt, Gerrard, Riera – Ngog. Antrenor: Rafael Benitez.
Va arbitra: Stefan Johanesson (Suedia).

Campioana României îşi va juca şansele până la capăt în disputa cu celebra formaţie britanică, din manşa secundă a 16-imilor de finală ale Ligii Europa.

Unirea Urziceni întâlneşte azi, de la ora 20.00, pe stadionul „Steaua“, formaţia Liverpool, în manşa secundă a 16-imilor de finală ale Ligii Europa. În tur, campioana României a fost învinsă cu scorul de 1-0.
Căpitanul „cormoranilor“, Steven Gerrard, pare că ştie cum se vor desfăşura ostilităţile în meciul din această seară, fiind convins că Unirea, nevoită să atace, se va descoperi în apărare.
„Vom avea nevoie de mai multă atenţie la finalizare, Urziceniul va ataca şi atunci vom putea să profităm. Mergem peste ei, înscriem şi apoi vom fi bucuroşi“, a spus Gerrard.
Socoteala căpitanului formaţiei britanice s-ar putea să nu se potrivească exact cu cea de pe teren, tehnicianul Unirii, Ronny Levy, nefiind dispus să-şi „arunce“ echipa în atac.
„Poate că e mai bine pentru noi dacă gazonul va fi mai prost, pentru că Liverpool este favorită şi, în mod normal, va controla jocul, iar noi vom încerca să recuperăm şi să plecăm pe contraatac“, a spus antrenorul israelian.

„Cormoranii“
se gândesc la trofeu

Managerul lui FC Liverpool, Rafa Benitez, a spus că are ca obiectiv câştigarea trofeului Ligii Europa, însă şi-a avertizat elevii să nu-i trateze cu superioritate pe români pentru a nu avea surprize neplăcute.
„Dacă nu putem fi în Liga Campionilor, trebuie să dăm totul în Liga Europa şi să cucerim trofeul pentru fanii noştri. Trebuie să câştigăm meci după meci şi, nu se ştie niciodată, poate vom reuşi. Mai întâi însă vom juca joi în compania unei echipe bune. Românii sunt foarte bine organizaţi, compacţi şi au arătat la Liverpool de ce s-au descurcat bine în grupele Ligii Campionilor“, a spus Rafa Benitez.
La rândul său, antrenorul Unirii, Ronny Levy, speră că jucătorii campioanei României se vor mobiliza exemplar şi îşi vor juca şansele până la capăt.
„E greu să îi remontezi fizic pe jucători, venind după două luni de pauză, dar cred că ei se vor pregăti pentru a-i întâlni pe cei de la Liverpool, pentru că nu joci în fiecare zi contra lor. Sper ca stadionul «Steaua» să fie plin“, a menţionat Levy.

Pablo Brandan
este suspendat

Tehnicianul „lupilor din Bărăgan“ nu-l va putea utiliza în această dispută pe argentinianul Pablo Brandan, care este suspendat, locul său în flancul stâng al apărării urmând să fie luat de Valeriu Bordeanu.
În cealaltă tabără, antrenorul iberic Rafa Benitez nu are probleme de efectiv, el folosindu-i în weekend, în faţa celor de la Manchester City, pe vechii accidentaţi Fernando Torres şi Yossi Benayoun.
„Fernando s-a arătat în formă, se antrenează foarte bine, dar nu-l pot introduce din primul minut. Trebuie să îşi revină la 100%, la fel şi Benayoun, dar cu ei în echipă am mai multă încredere“, a spus Rafa Benitez.

Liga Europa, 16-imi, manşa a 2-a
Programul partidelor care se vor disputa în manşa secundă a 16-imilor de finală ale Ligii Europa: Şahtior Doneţk – Fulham (în tur: 1-2), Anderlecht – Athletic Bilbao (1-1), Olympique Marseille – FC Copenhaga (3-1), AS Roma – Panathinaikos (2-3), Galatasaray – Atletico Madrid (1-1), Unirea Urziceni – Liverpool (0-1), PSV Eindhoven – Hamburger SV (0-1), Red Bull Salzburg – Standard Liege (2-3), Hapoel Tel-Aviv – Rubin Kazan (0-3), Juventus – Ajax Amsterdam (2-1), FC Valencia – FC Bruges (0-1), VfL Wolfsburg – Villareal (2-2), Werder Bremen – FC Twente (0-1), Fenerbahce – OSC Lille (1-2), Sporting Lisabona – Everton (1-2). Partida Benfica – Hertha Berlin 4-0 (în tur: 1-1) s-a jucat marţi seară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII