10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportIncidente la meciul Steaua - Ceahlăul

Incidente la meciul Steaua – Ceahlăul

Arbitrul Istvan Kovacs a decis întreruperea meciului Steaua – Ceahlăul, scor 1-3, din etapa a 18-a a Ligii I, în minutul 61, după ce fanii stelişti au aruncat cu bulgări de zăpadă în teren, fiind loviţi jucători şi mai mulţi oficiali ai grupării nemţene. Începând din minutul 50, crainicul stadionului a făcut apel la suporterii stelişti să nu mai arunce cu bulgări în teren, însă fanii au continuat aceste acţiuni. În minutul 61, antrenorul echipei Ceahlăul, Gheorghe Mulţescu, a intrat în teren, solicitându-le jucătorilor săi să părăsească suprafaţa de joc, pentru că se aruncau bulgări. Arbitrul întâlnirii, Istvan Kovacs, i-a făcut semn tehnicianului că este trimis în tribune, însă jucătorii echipei Ceahlăul au părăsit terenul. După ce arbitrul a decis întreruperea partidei şi jucătorii s-au îndreptat spre vestiare, finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a anunţat la microfonul stadionului că arbitrul a decis întreruperea meciului pentru zece minute şi a făcut apel la suporteri să nu mai arunce cu bulgări. „Dacă se mai aruncă un bulgăre, pierdem meciul, pierdem cu 3-0. Vă rog frumos, dacă este aşa cum spune, că iubiţi Steaua! Voi faceţi rău Stelei. Asta nu este dragoste pentru Steaua“, a spus Becali. După 15 minute de întrerupere, meciul a fost reluat cu minge de arbitru. Întrebat despre incidentele din repriza a doza, antrenorul echipei Ceahlăul, Gigi Mulţescu, a spus că a intrat pe teren deoarece s-a temut pentru integritatea sa fizică. „Din spatele băncii de rezerve se aruncau bulgări, m-au lovit şi pe mine, şi pe alţii de pe banca tehnică. A trebuit să intru pe teren, pentru că mă loveau bulgării. Jucătorii stelişti m-au înjurat, dar ce puteam să fac? Încă de la încălzire era să se accidenteze jucătorii din cauza suporterilor“, a precizat Mulţescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS