16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMediaşul vrea în Bănie

Mediaşul vrea în Bănie

Oficialii clubului Gaz Metan Mediaş, următorul adversar al Universităţii după Dinamo, au anunţat că nu au fost încă înştiinţaţi că trebuie să meargă la Drobeta Turnu Severin pentru a susţine meciul din etapa a 19-a a Ligii I. „Nu am primit nici un document de la LPF sau FRF în acest sens. Probabil până cel târziu luni vom afla unde se va juca meciul. Mergem şi la Severin dacă este nevoie, dar nouă ne-ar fi convenit să jucăm la Craiova. Aşa era normal. Stadionul din Craiova este foarte bun şi are nocturnă. Fiind primul meci la Severin, oltenii ar putea fi mult mai motivaţi, aşa că nu se poate spune că suntem avantajaţi dacă jucăm la Severin. Oricum, este posibil să apară modificări în program, în funcţie de dorinţa televiziunilor şi de vreme“, a spus ieri Ioan Aloman, organizatorul de competiţii al clubului din Mediaş.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS