29.6 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCiobotariu schimbă echipa din cauza terenului

Ciobotariu schimbă echipa din cauza terenului

Deoarece terenul  de pe „Municipal“ este îmbibat cu apă, antrenorul pandurilor, Liviu Ciobotariu, trebuie să-şi reconsidere componenţa primului „unsprezece“ pentru meciul cu Astra. „Aveam stabilit primul unsprezece, dar va trebui să fac modificări în funcţie de starea suprafeţei de joc. Terenul va fi foarte prost. Va fi dificil pentru că va trebui să construim. După douăzeci de minute, terenul va arăta groaznic. Va fi un meci de luptă, le-am spus jucătorilor că voi adapta echipa la cerinţele terenului. Încerc să joc cu fotbalişti puternici, masivi, care pot să ducă ritmul de joc pe un astfel de teren. Va fi un joc de şase puncte pentru noi. Dacă vom câştiga, ne vom distanţa de zona periculoasă şi altul va fi moralul echipei în perspectiva jocurilor viitoare“, a declarat Ciobotariu.
Problemele pandurilor nu se opresc aici, LPF dându-le un nou termen – ieri, ora 24.00 – pentru a stinge litigiul cu firma de impresariat SC Unic AV Sport SRL. În caz contrar, gruparea gorjeană rămâne neprogramată pentru jocul cu Astra Ploieşti. Firma, care aparţine fiului lui Ioan Horoba, doreşte ca Pandurii să plătească penalizări şi TVA la comisionul de 50.000 de euro stipulat în contract, în timp ce gorjenii îi acuză de fals, acestea fiind trecute cu pixul în actul încheiat între cele două părţi. „Vom juca pentru că nu au nici un drept să ne interzică acest lucru. Cred că e o prostie a celor din fotbalul românesc, care încă se comportă ca un stat în stat, crezând că legislaţia din România, care e valabilă pentru orice cetăţean, pentru ei nu are nici un fel de valoare. Nu avem de ce să plătim pentru că e un fals grosolan, iar cei de la Ligă nu ne-au luat deloc apărarea, deşi asta trebuie să facă. Ne-au mai ameninţat şi cu alte ocazii, în conflictul cu Dinamo, de exemplu, şi nu am plătit, am spus şi atunci că nu reacţionez la ameninţări. Nu ştiu dacă ne va lăsa domnul Dragomir să jucăm, e treaba dumnealui, dar părerea mea e că nu ne va interzice acest lucru. Iar dacă o va face, va suporta consecinţele. Eu nu voi plăti în nici un caz acei bani deoarece îmi pot fi imputaţi la primul control“, a declarat ieri Marin Condescu, preşedintele clubului Pandurii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS