Acasă Sport Arbitraj scandalos în Liga Campionilor

Arbitraj scandalos în Liga Campionilor

Partidele disputate la München şi la Porto i-au avut în prim-plan pe arbitri, ale căror decizii controversate au stabilit învingătoarele din cele două confruntări.

Meciurile desfăşurate miercuri în manşa întâi a optimilor de finală ale Ligii Campionilor au provocat un scandal imens, atât partida de la München, cât şi cea de la Porto fiind cu probleme de arbitraj.
În disputa din capitala Bavariei, dintre Bayern şi Fiorentina, centralul norvegian Tom Henning Ovrebo a validat, în minutul 89, un gol din ofsaid nesemnalizat de tuşierul Dag-Roger Nebben şi astfel gazdele s-au impus cu 2-1, în timp ce la partida dintre FC Porto şi Arsenal Londra, scor 2-1, portughezii au înscris golul victoriei dintr-o controversată lovitură liberă indirectă.
Protestele oaspeţilor nu au avut nici un efect, însă presa internaţională a pus tunurile pe UEFA, considerând că forul fotbalistic european îi protejează pe arbitrii incompetenţi şi chiar îi promovează.

Tuşierul Nebben, trimis la oftalmolog

Fără Mutu pe teren, suspendat după ce a fost depistat pozitiv la un control antidoping, echipa italiană AC Fiorentina a pierdut cu 2-1 întâlnirea din deplasare cu Bayern şi aşteaptă încrezătoare partida retur. Bayern a deschis scorul în cel de-al treilea minut de prelungire al primei reprize, dintr-un penalti transformat de Robben, iar Fiorentina a egalat în minutul 50, prin fundaşul Kröldrup. Din minutul ‘73, oaspeţii au jucat în inferioritate numerică, după eliminarea lui Gobbi, care a primit cartonaşul roşu pentru un fault dur asupra lui Robben. Scorul final al partidei, 2-1 pentru Bayern, s-a marcat în minutul 89, când mingea şutată de Robben a fost respinsă în faţă de Frey, Olici a deviat cu capul, iar Klose a înscris, golul fiindu-i validat deşi era într-o poziţie evidentă de ofsaid.
Fraţii Della Valle, care conduc gruparea din Florenţa, au făcut scandal la finalul partidei de la München şi i-au recomandat tuşierului Dag-Roger Nebben să consulte un oftalmolog.
„Este foarte important ca tuşierul să fie dus la oftalmolog cât mai rapid. Este singura cale de a explica greşeala pe care a făcut-o. Dacă ţin la el, atunci trebuie să-l ducă. Niciodată nu am văzut o asemenea greşeală“, a spus Diego Della Valle.
„Am stat în tribune cu Platini şi cu Karl-Heinz Rummenigge. Cei doi mi-au spus că a fost ofsaid şi că Massimo Gobbi trebuia să primească galben, nu cartonaş roşu. Chiar nu-mi pot explica deciziile arbitrilor. Este ruşinos“, a comentat Andrea Della Valle. Meciul retur se va disputa pe 9 martie, pe arena „Artemio Franchi“ din Florenţa.

Centralul Hansson
i-a enervat pe „tunari“

Trupa pregătită de Jesualdo Ferreira, FC Porto, s-a impus acasă, cu 2-1, în faţa lui Arsenal Londra, pentru gazde înscriind Varela (‘11) şi Falcao (‘51), în timp ce oaspeţii au punctat prin Campbell (‘18). Golul victoriei formaţiei lusitane a declanşat protestele „tunarilor“, care au considerat că arbitrul suedez Martin Hansson a contribuit decisiv la marcarea acestuia. Centralul nordic a fluierat lovitură indirectă din careu pentru gazde, considerând că Sol Campbell a pasat intenţionat către propriul portar, care a prins mingea în braţe. Goal-keeper-ul Fabianski a protestat, însă centralul i-a luat mingea, i-a oferit-o lui Ruben Micael, care, fără să stea pe gânduri, i-a pasat lui Falcao, acesta înscriind fără probleme pentru că „tunarii“ erau dezorganizaţi. Elevii lui Arsene Wenger au fost furioşi, însă trebuie să aştepte meciul retur, programat pe 9 martie, la Londra, pentru a se răzbuna.

Exit mobile version