11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportEnergia luptă la Bacău

Energia luptă la Bacău

Energia Pandurii Târgu Jiu va disputa astăzi, în deplasare, de la ora 17.00, jocul din cadrul etapei a 16-a din Liga Naţională cu Ştiinţa Dedeman Bacău, Federaţia Română de Handbal nefiind de acord cu solicitarea grupării gorjene de a reprograma partida pentru săptămâna viitoare. Echipa lui Vasile Stângă a plecat ieri dimineaţă cu autocarul spre Bacău fără extrema Gabriel Florea, în continuare accidentat, dar cu Paul Goitoiu în lot, deşi pivotul acuză şi el probleme medicale. „Nu-i de joacă, e o competiţie oficială al cărei program îl respectăm fie că ne place, fie că nu. Era o problemă dacă drumurile erau blocate, dacă nu puteam face deplasarea din cauza zăpezii, dar nu sunt astfel de probleme“, a declarat preşedintele secţiei de handbal a clubului Energia, Gore Popescu. Fără nici un punct în primele două etape din retur, gorjenii nu-şi pun mari speranţe într-un rezultat pozitiv pe terenul ocupantei locului trei în Liga Naţională, Ştiinţa Bacău, însă antrenorul Vasile Stângă le cere elevilor săi să nu cedeze fără luptă. „Mergem să ne batem cu ei. Avem şansele noastre să câştigăm lupta. Le-am spus băieţilor să se trezească pentru că faţa echipei nu este cea din ultimele două meciuri. Suntem decişi să facem un meci bun“, a declarat antrenorul Vasile Stângă. Partida de la Bacău este transmisă în direct de postul tv Digisport Plus.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS