Acasă Sport Dulgheru, eliminată

Dulgheru, eliminată

Prezentă pentru prima dată pe tabloul principal al turneului de la Paris, dotat cu premii totale de 700.000 de dolari, Alexandra Dulgheru a avut o evoluţie sub aşteptările sale în primul tur. Tenismana noastră de 20 de ani, ocupantă a poziţiei 54 în clasamentul WTA, a cedat la capătul a doar două seturi meciul cu Elena Vesnina, rusoaica impunându-se cu 6-1, 6-4. Nici Sorana Cârstea nu a trecut în turul doi, fiind învinsă cu 6-3, 6-0 de Melanie Oudin (SUA). România mai are o singură reprezentantă la puternica întrecere din Hexagon, fiind vorba despre Raluca Olaru,  aceasta asigurându-şi prezenţa după victoria ce a trecut în calificări de bielorusa Darya Kustova, scor 6-3, 7-6(3).

De copil i-a plăcut sportul, iar jocurile preferate sunt baschetul şi fotbalul, pe care le-a practicat cu o mică „tentă” de performanță. Este o persoană spontană care doreşte să înveţe în permanență lucruri noi.
Exit mobile version