12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportŞtiinţa, victorioasă

Ştiinţa, victorioasă

Universitatea a susţinut, sâmbătă după-amiază, ultimul joc de verificare în Antalya, împotriva ruşilor de la Spartak Nalcik, ocupanta locului 13 în ediţia trecută de campionat, meci pe care l-a câştigat, scor 1-0, prin golul marcat de Florin Costea dintr-un penalti obţinut tot de el (min. 5). Antrenorul Wotte a început partida cu: S. Lung Jr. – Bădoi, V. Găman, R. Barbu, Bălace – Prepeliţă, Trică, Bărboianu, Gângioveanu – Fl. Costea, M. Costea. Au mai jucat: Firţulescu, Nicolae, Dina, Buşu, Al. Piţurcă.
Revenirea acasă este programată pentru astăzi, iar până miercuri, jucătorii vor avea liber. Ultimul amical de dinaintea începerii returului se va disputa sâmbătă, 13 februarie, Universitatea – Gaz Metan CFR Craiova. Partida se va desfăşura pe stadionul „Municipal“ din Drobeta Turnu Severin. Acest program al echipei ar putea  suferi însă modificări deoarece s-a amânat începerea returului.

Wotte: Am lucrat la capitolul mental
şi disciplină

Antrenorul Wotte a caracterizat astfel cantonamentul din Antalya: „Am fost mulţumit de terenuri, am putut lucra bine cu echipa şi este plăcut să stai alături de băieţi timp de două săptămâni, să-i urmăreşti şi să te apropii de ei, a fost un lucru care m-a satisfăcut. De asemenea, cu toţii s-au implicat, au tras tare şi am fost foarte bucuros să văd acest lucru.
Ce nu mi-a plăcut în perioada aceasta? În primul rând am fost dezamăgit de accidentările lui Dilevski şi chiar Paunovici. Apoi, am găsit aici o echipă tăcută, jucătorii nu comunicau între ei, doar se criticau după anumite faze sau execuţii. Le-am spus că trebuie să conlucreze, să se ajute unul pe celălalt, să vorbească pozitiv, doar astfel putem fi o echipă. Am lucrat la capitolul mental şi cel al disciplinei“.

„Normal ar fi să jucăm la Craiova“
     
În privinţa disputării meciurilor de acasă ale Universităţii Craiova la Turnu Severin, antrenorul principal al oltenilor a subliniat: „Echipa se numeşte Universitatea Craiova şi este normal să joace la Craiova. Este însă o problemă politică, nu fotbalistică, şi preşedintele ştie mai multe despre ce se întâmplă. Lumea va fi bucuroasă să ne primească şi să ne vadă şi la Severin, dar normal ar fi jucăm la Craiova“.
Despre modificările din lot, Mark Wotte a spus că ar fi posibil să se renunţe la unii jucători. „Vor mai veni în zilele următoare unul sau doi jucători pe posturile pe care avem nevoie, iar în privinţa plecărilor voi avea o discuţie şi cu preşedintele şi, dacă există jucători nemulţumiţi că nu sunt folosiţi atât cât au pretenţia, pot pleca“, a adăugat olandezul.

S-a amânat returul!
Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat ieri că s-a luat decizia de a se amâna campionatul cu o săptămână. Prima etapă era programată pe 20 februarie. Oficialul Ligii Profesioniste de Fotbal a recomandat echipelor prelungirea cantonamentelor în străinătate. „Am amânat campionatul cu o săptămână (prima etapă pe 27 februarie – n.r.). Recomand echipelor româneşti să mai stea o săptămână în Antalya“, a spus ieri şeful Ligii pentru www.sport.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

16 COMENTARII