16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportBoc vrea pace la Craiova

Boc vrea pace la Craiova

Fostul mare fotbalist al „campioanei unei mari iubiri“, Alexandru Boc, consideră că locul Ştiinţei este pe „Ion Oblemenco“ şi sugerează celor două părţi, Primăria Craiovei şi FC Universitatea, să ajungă la un numitor comun.

– Universitatea va juca la Turnu Severin, în timp ce la Craiova ar putea apărea o nouă echipă. Ce ziceţi de acest „bâlci“ oltenesc?
– Nu am toate datele problemei, nu cunosc ce conţin clauzele contractelor şi protocoalelor dintre FC Universitatea şi Primăria Craiovei, aşa că prefer să nu comentez. Nu înţeleg însă de ce s-a ajuns aici, iar din declaraţiile celor doi oameni implicaţi, primarul Antonie Solomon şi finanţatorul Adrian Mititelu, reiese că ar un fel de ruptură în Bănie. Aşa se vede de la Bucureşti acest „război“ de la Craiova.
– Şi cine pierde?
– Suporterii Ştiinţei! Ei sunt nevinovaţi şi chiar că nu merită aşa ceva, adică Ştiinţa să joace în altă parte decât pe fostul „Central“. Nu cred că nu se poate găsi o cale de mijloc. Universitatea trebuie să joace acolo unde-i este locul, în Craiova! Stadionul „Ion Oblemenco“ arată bine acum, lucrările de modernizare sunt extraordinare şi au fost făcute din banii finanţatorului Adrian Mititelu. Restul problemei, cu datoriile către stat, cu clauzele dintre primărie şi FC Universitatea, repet, nu îl cunosc şi evit să-mi dau cu părerea. Nu vreau să supăr pe nimeni, nici pe domnul primar Solomon, nici pe finanţatorul Mititelu, aşa că nu mă pronunţ. Cum spuneam, regret că Universitatea pleacă din Craiova.

Locul Ştiinţei e pe „Ion Oblemenco“

– Ştiinţa nu pleacă, ci va juca, după toate probabilităţile, meciurile de acasă la Turnu Severin.
– Locul Ştiinţei e pe „Ion Oblemenco“. Punct şi fără alte comentarii. Sunt de prisos. Nu am nimic cu cei din Turnu Severin, sunt şi ei olteni, susţinători ai Universităţii Craiova, şi nu vreau să înţeleagă greşit declaraţia mea sau s-o răstălmăcească.
– Returul se apropie, iar Universitatea, locul 14, s-a „întărit“ cu trei antrenori olandezi şi a disponibilizat vreo cinci jucători titulari…
– Craiova va avea un retur foarte greu. Disponibilizarea jucătorilor cu contracte mari este o politică foarte curentă acum, asta-i situaţia, este criză şi mulţi finanţatori au scăpat de jucători cu contracte foarte mari, aşa cum a procedat şi Mititelu în această iarnă. Necazul Ştiinţei este, într-adevăr, poziţia din clasament. Este un moment foarte greu pentru Universitatea Craiova: presiunea acestui loc 14, jucători titulari disponibilizaţi, disputarea meciurilor la Turnu Severin – deşi ştiam că stadionul nu este încă omologat pentru Liga I… Antrenorii olandezi care sunt acum la Universitatea nu pot face minuni! Totul depinde de rezultatele din primele trei etape. De fapt, toate meciurile returului vor fi dificile pentru Craiova. Să sperăm că va fi bine. Baftă Ştiinţei!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

27 COMENTARII