9.8 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSchumi, emoţionat la primele teste

Schumi, emoţionat la primele teste

Septuplul campion mondial Michael Schumacher a efectuat primele tururi la volanul monopostului Mercedes GP-Petronas, pe care îl va pilota în noul sezon al Formulei 1. Germanul de 41 de ani a afirmat după primele teste de la Valencia că se simte la fel de tânăr şi de emoţionat ca la debutul din 1991. „Într-un fel este ca în 1991. Când am intrat în Formula 1, am fost şocat de primele tururi parcurse şi extrem de încântat de următoarele. La fel s-a întâmplat şi acum. Mă simt ca un băieţel care ţine în mâinile sale o jucărie şi se bucură cât mai mult de aceasta“, a spus Schumi, recunoscând că, după 11 sezoane petrecute la Scuderia Ferrari, nu i-a fost uşor să urce într-un alt bolid. „Am văzut vechea mea maşină pe circuit fără ca eu să fiu în spatele volanului, iar aceasta mi-a dat o senzaţie ciudată. Dar chiar şi aşa m-am bucurat să-l revăd pe «fratele meu» Felipe Massa pe circuit, în monopost, cum de altfel mă bucur să-i revăd pe toţi de la Ferrari pe linia boxelor“, a mărturisit Michael Schumacher, care a încheiat prima zi de teste cu timpul de 1:12.847, după 40 de tururi.
În privinţa lui Felipe Massa, brazilianul a început anul cum nu se poate mai bine, reuşind să impună timpul de referinţă în prima zi a testelor de la Valencia, după ce a parcurs cele mai multe tururi, 102. Pilotul de la Ferrari s-a menţinut în top pe întreaga durată a zilei, stabilind etalonul la 1:12.574. Al doilea s-a clasat spaniolul Pedro de la Rosa, pilotul echipei BMW Sauber fiind mai lent cu 210 miimi de secundă.

Un nou sistem de punctaj în „Marele Circ“

Comisia Formulei 1, care grupează echipele şi toţi ceilalţi factori de decizie, a aprobat amendamentele privind sistemul de punctaj pentru sezonul 2010 şi regulamentul tehnic privind pneurile folosite în Marile Premii. Primii zece piloţi la finalul unei curse vor primi puncte după formula 25-18-15-12-10-8-6-4-2-1, acest nou sistem fiind introdus ca urmare a creşterii numărului de participanţi la 26.
În privinţa pneurilor, piloţii care participă la ultima parte a calificărilor, în speţă primii zece prezenţi pe grila de start, vor porni în cursă cu acelaşi set de anvelope pe care l-au avut la dispoziţie în calificări. Numărul seturilor de pneuri alocate pentru fiecare echipă în timpul unui Mare Premiu a fost redus de la 14 la 11. Pentru a încuraja participarea piloţilor în sesiunile de antrenamente, un set de pneuri va fi returnat înaintea startului antrenamentelor libere de vineri după-amiază şi două înaintea antrenamentelor de sâmbătă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU