17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportNaşii dinamoviştilor

Naşii dinamoviştilor

SCM-U Craiova a învins, pentru a doua oară în acest sezon, pe Dinamo Bucureşti, cu acelaşi scor, 3-2.

Voleibaliştii craioveni au produs surpriza rundei a 15-a din Divizia A1, învingând, în deplasare, pe Dinamo Bucureşti, după cinci seturi, exact aşa cum se întâmplase şi în turul campionatului, în Bănie.
Jucătorii pregătiţi de Dan Pascu au câştigat primul set, scor 25-20, apoi gazdele au egalat situaţia, după ce s-au impus cu 25-19. Oltenii au preluat din nou conducerea, adjudecându-şi setul trei cu 25-21. Dinamoviştii au sperat la victorie după ce au luat setul patru, cu 25-18, dar în decisiv Adrian Briscan şi colegii lui s-au mobilizat şi au depăşit formaţia clasată pe locul cinci în campionat cu scorul de 15-12. Aşadar, din cele cinci victorii obţinute de nou-promovata SCM-U Craiova în acest sezon, două au fost în faţa rivalei de-o viaţă – Dinamo, echipă cu pretenţii în Divizia A1.
Antrenorul craiovean, Dănuţ Pascu, a spus că succesul cu Dinamo este  important, dar mai mult pentru moral, şi îşi doreşte o victorie şi sâmbătă, în partida de acasă, cu Ştiinţa Baia Mare: „Băieţii şi-au dorit foarte mult să câştige partida cu Dinamo. Au crezut în forţele lor şi au luptat pentru fiecare minge. Am simţit încă de la încălzire că vor face un meci mare. Este o victorie mare, de moral şi de orgoliu, dar noi trebuie să demonstrăm în continuare că avem o echipă bună, cu un joc bun. Acest succes necorelat cu un rezultat bun sâmbătă, acasă, cu Ştiinţa Baia Mare, nu are relevanţă“. Pascu a mizat în partida din Capitală pe jucătorii: A. Stoian, Briscan, Terpea, Oprişor, Bala, Todoran – Călin (libero). Au mai jucat: Teleleu, Căpitanu, Todor şi Voineag.

Fetele au bătut la Cluj

Voleibalistele de la SCM-U Craiova au obţinut o victorie previzibilă, tot în deplasare, trecând cu scorul de 3-0 (21, 16, 22) de Universitatea Cluj, în runda a 15-a din prima ligă. Pentru SCM-U au evoluat: Radulovic, Hosu, Vasinca, Moldovan, Drâmboi, Bucur – Mozgon (libero). A mai intrat: Irina Alexandru.
„Am jucat exact cum a trebuit ca să obţinem o victorie cu scorul de 3-0. Am încercat şi o altă formulă de start, pentru a da şanse tuturor fetelor din lot. Sunt mulţumit pe deplin de rezultat, nu şi de evoluţie. Am avut unele sincope, dar forţa şi unitatea echipei şi-au spus cuvântul“, a spus antrenorul principal al echipei oltene, Petrică Stancu. Sâmbătă, în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“ vine liderul la zi, VC 2004 Tomis Constanţa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS